NATO – Kaput

Să ignorăm articolele din presă, mai ales din cea românească cu privire la întâlnirea șefilor de stat de la NATO. Ca să ne facem o idee, cam cât de important este NATO pentru Trump, să amintim că înainte de întâlnirea NATO, Trump a făcut un mic “pelerinaj” (vezi articolul anterior) în Arabia Saudită (o țară cu locuri sfinte pentru musulmani), Israel (Țara Sfântă pentru toți) și Vatican (țara sfântă pentru vicepreședintele catolic Pence căruia Trump îi datoreaza câștigarea alegerilor).

Reamintim când Merkel a venit la Trump care a fost principalul lucru care s-a discutat: Germania are de plătit la NATO din urmă diferența dintre 2% din PIB și cât a alocat în fiecare an, începând din data semnării acordului cu 2%. Restul a fost gargară, asta a fost discuția principală și Merkel s-a întors făcând pe niznaia declarând: Germania nu recunoaște această datorie, Germania face și drege oricum, Germania alocă bani, luptă în Afganistan, luptă împotriva Isis, blah, blah.

Negocierile dintre Trump și nemți pe seama datoriei istorice a Germaniei către NATO sunt la fel de dure ca negocierile pentru Brexit, doar că SUA amenință că iese din NATO dacă Germania nu plătește, pe când în cealaltă parte, UE (Germania) cere Marii Britanii bani la plecare, dupa ce aceasta a ieșit deja din UE.

Să facem o mică paralelă între aceste duble negocieri între cele două mari imperii pe care mulți le văd unul singur, dar nu e chiar așa: Imperiul Anglo-American (SUA / Marea Britanie / Australia și restul din CommonWelth) și Al 4-lea Reich (UE). Nemții cer pe de o parte bani englezilor (taxa de exit) pe care ipotetic i-ar fi căpătat de la aceștia dacă nu ar fi ieșit. Acoperire în negociere, nu prea au nemții decât amenințări fără valoare: dacă nemții le bagă britanicilor taxe, își taie singuri creaca având în vedere pe de o parte exportul de mașini în Marea Britanie, dar pe de altă parte, mai ales, având în vedere că dacă o să fie de ales între Londra și Frankfurt, Deutsche Bank o să aleagă Londra. Nu e nevoie să demonstrez asta: Deutsche Bank este dependentă de Fed și de SUA (oricând americanii îi pot trânti o amendă să o bage direct în faliment, cum i-au mai amenințat pe nemți) și în plus, banii nu au culoare și bancherii nu au suflet (nemțesc în cazul asta), deci ruperea totală și un conflict vamal sau economic între Reich și Marea Britanie va lovi în primul rând în nemți.

Cel de-al doilea conflict între imperii este unul mocnit, deși tocmai am mai avut o răbufnire, semn că focul nu s-a stins, ba chiar se întețește: la Întâlnirea NATO de acum Trump nu a cerut doar nemților să plătească ci tuturor țărilor care nu au îndeplinit obligația de 2%. Bineînțeles că presa și toată lumea “bună” îl crede pe Trump nebun și toți sunt siguri că Trump o să fie impeached și o să ne scăpăm de el.

Glumește însă Trump când declară că țările membre NATO sunt datoare plătitorilor de taxe americani pentru diferențele între cei 2% angajați și bugetele alocate? Face el doar gargară, campanie sau e superficial? Nicidecum, Trump este POTUS! (President of The United States) Trump este “the man with the big guns”, Trump este nenea care are butonul roșu dupa el, pe lângă multe alte chestii cum ar fi portavioane, avioane, rachete, bombe etc.Trump tocmai s-a întors din Arabia Saudită [1] de unde a adus acasă o sută și ceva de miliarde în contracte pentru armament, bani care vor crea locuri de muncă dar mai ales vor liniști pentru o perioadă complexul militaro-industrial căruia Trump îi este îndatorat pentru a putea supraviețui (inclusiv fizic).

Unii idioți au tendința să privească discursul lui Trump de la Bruxelles în care le cere europenilor să plăteasca ca pe un tătic care își ceartă copiii. Ei, care este problema? NATO e SUA oricum și americanii duc greul, e firesc. Trump face gălăgie, că e dator față de electorat, dar nimic nu o să se schimbe, totul o să continue la fel ca și până acum. NATO e puternic, we are strong together, blah, blah. Sau: ce o să facă americanii dacă nemții și restul nu plătesc, să plece din NATO? Să își retragă armatele din Germania sau scutul din România?

Lucrurile nu sunt atât de simple. Evident că în ciuda fracturii, americanii nu sunt proști să părăsească teritorii ocupate deja și resurse pe care le controlează (spațiu geopolitic, rețea informațională, etc). Repercursiunile fracturii însă se vor vedea când e cazul, poate chiar la un viitor război Rusia-Turcia (să zicem) în care Trump nu va interveni pe motiv ca NATO e obsolete deoarece tările membre nu și-au respectat angajamentele.

Puterea unei alianțe vine tocmai din încrederea, buna înțelegere, respectul și interesele comune ale membrilor. Interesele de securitate comune ale europenilor sunt relativ comune, se intersectează pe undeva, însă americanii au o dinamică aparte a ceea ce este important sau nu pentru ei. Iar președintele este tocmai mecanicul care pune la cale acea dinamică, de aceea orice mică fisură acum (iar cea de față nu este una mică) se va lărgi și mai mult în viitor și va crăpa când ți-e lumea mai dragă pentru fraierii aflați la margine.

Ca o confirmare a acestei fracturi între americani și nemți este poate și accelerarea armatei “europene”, care va fi în fapt o armată a celui de-al 4-lea Reich (vezi regimentele “imperiale” din armata Austro-Ungară în 1914):

Germany Is Quietly Building a European Army Under Its Command
Berlin is using a bland name to obscure a dramatic shift in its approach to defense: integrating brigades from smaller countries into the Bundeswehr. (Sursa: Foreign Policy)

Ca fapt divers, România are onoarea să fie cobai și în armata “europeana” nu doar în scutul “anti”-rachetă american în care Polonia încă ezită să intre. Oare o să ne fie bine cu fundul în două bălți?

~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Body Language: Trump Middle East Visit

Trump in pelerinaj

Trump a plecat in “pelerinaj” in Orientul Mijlociu. Pentru a face America great again, Trump le-a vandut sauditilor arme avansate de peste 100 de miliarde si ii pregateste de razboiul cu Iranul. Dupa sauditi, Trump s-a dus la zidul plangerii ca sa primeasca sfaturi de la rabini si ca sa stie si el – ca si contracandidata sa Hitlery Clinton care trecea drumul la Council on Foreign Relations – ce are de facut.

Pe vremuri, evreii din SUA se opuneau si faceau lobby impotriva oricarei afaceri cu armament cu Arabia Saudita. Nu de data aceasta cand Arabia Saudita lupta impotriva Iranului pe doua fronturi: Siria si Yemen. Foarte interesant cum peste ani si ani, evreii au reusit sa ii starneasca pe musulmani unii impotriva altora pana acolo incat sauditii sa-si cheltuiasca ultimii bani pentru a cumpara arme de la americani pentru a duce razboaiele evreilor in Orientul Mijlociu.

Arabia Saudita se afla intr-o situatie economica dezastruoasa: pretul petrolului se afla la minime record in ultimii ani si rezervele stranse in anii buni in care pretul crescuse au fost tocate deja, regimul fiind nevoit sa taie din mita cu care cumpara “pacea sociala” a poporului. Dupa cum stim, Arabia Saudita este o constitutie absolutista – regele este legea – o relicva din evul mediu in care femeile sunt tratate ca animalele iar drepturile omului sunt echivalente cu voia regelui. Cu toate acestea, deoarece politia drepturilor omului face exceptii acolo unde Imperiul are alte interese, Arabia Saudita a fost pusa membra in Comisia pentru Drepturile Omului cu ajutorul SUA. Intorcandu-ne la sauditi, este cu totul de mirare aceasta afacere de peste 100 de miliarde de dolari avand in vedere ca Arabia Saudita se afla in pragul colapsului, fara o revenire spectuaculoasa a pretului petrolului in curand, fiind nevoita sa inceapa sa faca credite pentru a mentine cat de cat deficitele la cote doar de alarma nu la cote de faliment suveran.

Intr-adevar sauditii au petrol insa la pretul actual nu se merita sa vanda. Intr-adevar sauditii au rezerve, dar totalul rezervelor in bonuri de tresorerie, de exemplu, este de 110 miliarde de dolari. Nu stim natura “afacerii” facuta de Trump, in afara faptului ca spre deosebire de Obama si alti presedinti anteriori care nu vindeau la sauditi orice tip de arme tocmai din cauza problemelor cu drepturile omului, Trump a trecut peste aceasta limitare si o sa le vanda ultimele tehnologii, foarte posibil chiar mult prea-laudatul F35 – asta in caz ca nu o sa termine chinezii mai repede avionul lor si sa-l vanda sauditilor la un sfert de pret fata de F35.

“Deschiderea” lui Trump fata de sauditi este neasteptata, mai ales ca in campanie l-a criticat pe Obama ca s-a aplecat in fata regelui pentru a primi de la acesta un lant cu nu stiu ce medalie la gat. Trump a facut insa la fel, doar ca aproape a stat in genunchi, in incercarea de a-si tine capul cat mai drept pentru a nu da senzatia ca se apleaca. Nu a avut insa curajul sa ii spuna regelui: nu mersi, nu-mi trebuie prostii de-astea. Evident ca urmeaza razboiul cu Iranul si ca Trump le va da sauditilor orice arme vor ei. Pe de alta parte, cum zidul nu a reusit sa-l faca, cum razboiul impotriva Isis stagneaza si pe frontul din Siria, SUA nu prea mai misca nimic, situatia fiind deocamdata favorabila lui Assad si cum Kim arunca aproape saptamanal cate o racheta, aratandu-i lui Trump ca-l doare undeva de amenintarile lui, singurul lucru pe care il poate face Trump e sa vanda arme si sa aduca astfel “joburi” in SUA, chiar daca pentru joburile alea raspandeste moarte si sange in intreaga lume si mai ales in popoarele amarate care se intampla sa fie pe faliile tectonice ale centrelor de influenta ale Imperiilor, cum e cazul Yemen-ului care este in general ignorat de presa desi tragedia acelui popor este la fel de mare ca a sirienilor, singura lor vina fiind ca se afla intre sauditi si iranieni.

In Israel Trump a fost astazi. In afara de traditionala vizita la zidul plangerii si bascuta de asemenea traditionala pe care si-a tras-o cu aceasta ocazie, inca nu am aflat ce a facut si ce a declarat. Cu siguranta insa va declara dragostea lui pentru Israel si le va promite evreilor ca ii va sprijini oricat de mult i-ar casapi ei pe palestinieni si poate chiar daca i-ar exermina de tot ca sa rezolve in sfarsit dilema cu “solutia” pentru pacea in Palestina.

Una peste alta, pelerinajul nu este decat o consolidare a blocurilor in zona: SUA-Israel-Arabia Saudita vs Rusia-Siria-Iran. Marea dilema in ecuatia asta este Turcia. In ciuda “bunei intelegeri” cu Rusia afisata de Erdogan, adevarul este ca Turcia este cu fundul in doua barci si ca pe masura ce valurile se intetesc – si iata ca se inteșesc – Erdogan va trebui sa faca o alegere definitiva si dupa parerea mea aceasta va fi pentru americani, ceea ce il va infuria la culme pe Putin.

 

Definitia familiei da pe fata corigentii la limba romana dar mai ales la logica

Salutam decizia Camerei Deputatilor de a vota – chiar cu o intarziere nesimtita – cererea a 3 milioane de romani de modificare a constitutiei care are ca scop evident, contracararea razboiului impotriva familiei care se duce la nivel mondial, mai ales in tarile “dezvoltate”. Sub stindardul “diversitatii” – o aberatie, deoarece diversi sunt si criminalii sau pedofilii si nu inseamna ca trebuie acceptati si ca trebuie ca drepturile lor sa fie nelimitate, similare cu ale celorlalti cetateni, se duce o lupta apriga de sapare la fundatia societatii, care este familia.

Dar nu doar familia este atacata, cat mai ales normalitatea si firescul. Ar fi mult de explicat si de comentat, fenomenul nefiind altceva decat corolarul diluarii setului de valori la care majoritatea cetatenilor adera. Exista mereu, in orice timp si in orice societate, ca si in viata fiecarui om, o granita dinamica intre ce este acceptabil si ce este anormal. Ceea ce acum o suta de ani era strigator la cer – fustele cu minijup, de exemplu – sunt acum ceva banal, fiind poate anormale corseturile – ceea ce atunci erau la moda. Atunci insa cand aceasta granita intre normal si anormal nu are o miscare organica, fireasca, impinsa de evolutia societatii si de transformarile istorice, ci vectorii de schimbare sunt o mana de politicieni homosexuali in foruri bine plasate care conduc cel putin UE si forteaza toti vasalii sa adopte “drepturile oricarui homosexual sa adopte copii”, mie mi se pare ca evolutia nu mai este organica ci se aseamana impunerii valorilor unui grup de oameni cu forta asa cum s-a intamplat cu Inchizitia.

Sa ne intoarcem insa la oile noastre mioritice si sa vedem de ce somnul ratiunii naste monstri.

Petre Florin Manola, deputat PSD, și-a explicat votul: „Am votat, astăzi, de Ziua Europei, împotriva referendumului pentru modificarea Constituției. Motivul meu este acesta: FORMULAREA PROPUSĂ – „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie” – RESTRANGE DREPTURILE OMULUI. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a explicat că “viața de familie, conform art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului nu se limitează numai la familii întemeiate pe căsătorie, ci include și alte relații de facto” – familii monoparentale, cupluri care trăiesc în uniuni consensuale ș.a.m.d.” (sursa)

Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie spunea Lucina Blaga. Iata cum atunci cand conducatorii dorm se pot intampla lucruri dramatice pentru societate si tara se poate duce de rapa. Asadar, in cazul de fata era evident ca definitia familiei viza sa contracareze casatoriile homosexuale si prin acest referendum se incearca interzicerea prin Constitutie a casatoriilor homosexuale. Aceasta miscare nici nu ar fi avut loc daca poporul ar fi avut incredere in conducatori si daca s-ar fi considerat aparat de cei pe care i-a votat.

Insa cum putem sa clasificam si cum putem analiza justificarea deputatului PSD – de altfel singurul tovaras care a ales as fie gica-contra, restul PSD-istilor votand pentru sau abtinandu-se – altfel decat sa spunem ca este una tembela si cu siguranta ascunde in spate o optiune proprie suspecta a tovarasului. Eu unul nu cred ca nici el crede in ce a declarat.

Nu sunt la curent daca nu cumva tovarasul a fost alterat de gargara pe care a folosit-o USR-ul: un partid neo-comunist, anti-traditionalist cu un magnet mai ales la hipsteri retardati si care nu au doi neuroni sa judece crezand ca pot sa schimbe lumea daca rad 2000 de ani de istorie si incep de la zero. Am auzit ca ar fi fost si o tanara speranta de la PNL care ar fi folosit aceeasi justificare.

Daca gogomania acestei justificari nu este unica, problema este mai complicata si denota ca ne aflam in fata unui mare risc de dictatura daca astfel de oameni vor ajunge sa conduca tara in viitor – ceea ce din cauza nepasarii si “cuminteniei” crestinilor apolitici este foarte posibil. Ca o mica paranteza, daca avea doi cohones si trei patru neuroni, Coalitia pentru Familie se transforma instant in partid si avea o sansa istorica ca sa schimbe lucrurile in mediul putred al politicii romanesti. Nu mai explic de ce era si este din ce in ce mai important ca ortodocsii – impreuna cu ceilalti crestini, mult mai activi – trebuie neaparat sa se implice in politica pentru a mentine normalitatea, adevarata lupta abia incepand. Nu mai explic deoarece am explicat pe larg aici.

Inotrcandu-ne la referendum, trecerea prin Camera Deputatilor este doar un prim-pas care poate sa insemne nimic. Vedem cum PSD joaca alba-neagra cu mai multe chestiuni si cu siguranta zvonurile aparute in ultimul timp cum ca acolo la varf e niscavai mancareala, nu sunt fum fara foc. Deci probabil tovarasii au oricum alte urgente si spaima de alegerile urmatoare i-a cam lasat pe moment, mai ales dupa ce PNL-ul ne-a dovedit ca vrea cu fermitate sa urmeze calea PNTCD-ului si sa intre in groapa de gunoi a istoriei pentru ca nu-si gaseste coloana vertebrala si nu isi gaseste un minim set de valori pe care sa le impinga. “N-am om” ar parea sa spuna PNL-ul, ca slabanogul din Evanghelie care statea la scaldatoarea de la Vitezda asteptand sa tulbure ingerii apa si sa intre in ea pentru a fi vindecat. PNL nu are om, are destui oameni, PNL nu mai are ethos si nu mai are ratiune, de aceea va deveni si mai irelevant.

Atacul asupra familiei nu este intamplator. Dracul are o raca cu familia, fie ea crestina sau nu, deoarece familia este fibra societatii, fara familie, haosul se va dezlantui. Si putem vedea ce se intampla in vest unde majoritatea oamenilor traiesc divortati, copiii sunt crescuti aiurea, nu mai simt iubire, nu mai simt pacea si protectia unei familii, cresc cu rani care nu se vor vindeca niciodata si vor deveni oile de maine care vor behai sub stindardul curcubeului rozand iarba si topaind vesele pe ritmuri de muzica house.

Este WannaCry cântecul de lebădă al Bitcoin-ului?

Efectele WannaCry inca nu s-au terminat si e posibil ca prima “rafala” sa fie doar un mic test demo, atacuri mult mai puterice urmand sa loveasca. Voi face totusi un mic istoric al WannaCry-ului si recentei infectii.

Acum ceva timp (2-3 saptamani din ce-mi aduc eu vag aminte) un grup de hackeri a publicat cateva unelte folosite de NSA care exploatau unele vulnerabilitati ale sistemului de operare Windows – dar nu numai – inca ne…”reparate” de Microsoft. Oficial Microsoft nu a declarat decat ca multe dintre vulnerabiliti erau rezolvate de mult timp si putinii specialisti care au putut formula o opinie (putini la care am ajuns noi, existand evident multi specialisti in acest domeniu) au declarat ca este sub semnul intrebarii daca uneltele facute publice chiar sunt eficiente sau sunt doar inca o miscare de distragere a atentiei publicului de al chestiunile de zi cu zi din politichia Imperiului unde Trump mai are uneori obiceiul sa lanseze rachete atunci cand scade in sondajele de popularitate.

Acum, la ceva timp dupa acest incident, avem a face cu WannaCry care este pus pe seamna acelor “leak-uri” de la NSA. Opinia formulata cu ocazia acestui atac ar fi ca hackerii s-au folosit de acele unelte  si de “gaurile” deconspirate pentru a intra in sisteme si pentru a face ce au facut. Este greu insa sa spunem cu certitudine da sau nu, asa este, hackerii s-au folosit de acele unelte si Microsoft a gresit ca nu a rezolvat bug-urile imediat ce au aparut publice. WannaCry poate pur si simplu sa fie un malware mai eficient ca altele dinainte si sa nu foloseasca nimic din leak-ul anterior.

Publicarea unor vulnerabilitati inainte de anunta compania victima este un faux pas in lumea hackerilor, insa de ceva vreme pana si hackerii au cam renuntat la bunele maniere. In vremurile onorabile ale hackingului in care 99% dintre hackeri practicau hackingul din pasiune si pentru ca patrunderea in sisteme interzise era o provocare, rareori vulnerabilitatile erau facute publice cu scopul de a face rau. Daca se intampla asta – extrem de rar – era doar pentru a pedepsi acea companie pentru anume fapte.

Pe langa hackerii “gri” care desi actioneaza ilegal, nu cauta raul in sine, evident ca au existat hackeri black-hat tot timpul, prin black-hat intelegand urmarirea de scopuri rele in sine, imorale, raufacatoare.

Ceea ce s-a intamplat cu publicarea informatiilor NSA este extrem de ciudat si rar intalnit: un grup de hackeri a facut public aceste informatii. Care sa fii fost scopul? Daca hackerii erau raufacatori si aveau doar scopuri comerciale, foloseau uneltele in scop propriu si nu le faceau publice, mai ales ca prin aceasta masura atrageau atentia companiilor target (Microsoft) care urmau sa repare “gaurile”. Daca hackerii doreau doar sa arate ca NSA-ul isi baga nasul unde nu ii e treaba, gestul lor este infantil: cine nu stie ce face NSA si cine nu mai crede in ziua de astazi ca oricum probabil NSA nici nu are nevoie de backdoruri pentru a avea acces la toate calculatoarele conectate la Internet (si nu numai) si o poate face probabil folosind chiar mijloacele companiilor mama (Microsoft, Google , Facebook). Au mai fost unele speculatii “far fetched” cum ca deconspirarea ar fi fost o miscare de manipulare provocata tocmai de NSA care ar fi dorit sa arate ca nu colaboreaza direct cu companiile pentru accesarea sistemelor ci are nevoie – ca toata lumea – de backdoor-uri, exploit-uri si tool-uri de hacking. Actul publicarii are deci o cheie greu de citit. Poate cea mai plauzibila varianta ar fi bunavointa unor hackeri care au dorit sa impartasasca cu hackerii din intreaga lume asemenea …. “bunatati”.

Ransomware-ul este doar o mica felie din tipurile de actiuni care se pot face. Pana nu demult (inainte de bitcoin), ransomware-ul era o prostie, fiind imposibil de cerut bani deoarece plata recompensei se facea cu riscuri mari. Ca o mica paranteza, as aminti un “virus” care a circulat pe la noi intr-o perioada. Pe calculatoarele victima, se activa la un moment dat un mesaj care se dadea ca si venind din partea politiei romane “Atentie acest calculator este urmarit de politia romana. Am descoperit ca folositi programe piratate. Pentru a nu face puscarie, va rugam sa ne contactati”. Victimele erau invitate sa contacteze politaii “binefacatori” care se ofereau sa treaca cu vederea victima in schimbul platii unei sume intr-un cont. Daca cineva s-ar fi dus insa la politie, era usor de urmarit unde se duc banii si faptasul putea fi prins usor. Foarte posibil, cel care ridica banii insa era un neica nimeni, un fraier trimis de niste baieti rai care pe mana cu niste baieti destepti realizau schema. Erau deci multi intermediari, hackerii aveau de platit multi intermediari si la ei oricum nu puteau ajunge niciodata sume prea mari.

Cu bitcoin insa, totul s-a schimbat. Posibilitatea tranzactiilor anonime face ca un hacker sa ofere pur si simplu un hash-code direct in mesajul adresat victimei in care sa ii ceara sa realizeze plata pentru a primi cheia pentru decriptare si pentru a recupera datele. Nenumarate astfel de incidente au loc zilnic si multi au cazut victima, unii chiar fiind nevoiti sa plateasca pentru a putea functiona normal. As aminti aici cateva spitale care s-au trezit cu fisele pacientilor encriptate si cu cereri de rascumparare. Faptul ca hackerii au mers pana acolo incat a cere spitalelor bani si a se juca cu vietile oamenilor denota ca acesti oameni nu au scrupule si ca sunt capabili de orice.

Tehnic, din punct de vedere al securitatii, nu prea putem face mare lucru, sistemle fiind vulnerabile si nicio masura de protejare neavand eficienta 100%. Foarte mult m-am intrebat personal cum de atat de multe victime au fost in cazul incidentului de fata, si cum de acestia nu aveau backup pentru a reintra in functiune instant. In particular m-a mirat cazul Renault care a avut mai multe fabrici oprite (inclusiv Dacia) pierderile fiind evident imense. Realitatea este ca in ciuda backup-urilor si a sistemelor de securitate (oare Renault chiar sa nu aiba un firewall pus la punct?!) sunt locuri unde backup-ul nu ajunge, un simplu restore nu rezolva situatia.

Ca o paranteza cu privire la recuperarea fisierelor, as sublinia ca dupa parerea mea, plata este inutila in cazul victimelor. Cine a pus la cale acest atac, cu siguranta nu va sta sa comunice si nu va risca nimic pentru a oferi cheia de decriptare dupa ce s-a facut plata. Desi estimarea platilor facute ar fi in jur de 20.000$ (conform unor “specialisti” – greu de stiu, bineinteles), foarte posibil ca cei care au pus la cale atacul sa nu fie dispusi sa tina la brand si sa se tina de cuvant oferint cheia de decriptare, deoarece o astfel de lovitura este once in a lifetime. 

Sa facem acum un mic exercitiu de imaginatie: ce s-ar fi intamplat daca hackerii care au lansat acest atac, nu planuiau ransomware ci pur si simplu cautau informatii pentru a le revinde. Ei bine, acest tip de atac se intampla deja. Daca exista un calculator neinfectat si care nu are pe el vreun virus sau malware, acel calculator chiar este one-in-a-milion. Efectele insa nu sunt vizibile si impactul nu este acelasi. Un impact poate si mai puternic era daca in loc sa encripteze si sa ceara recompensa, hackerii ar fi alterat datele intr-un mod cat mai discret. Imaginati-va in cazul unui spital ce ar insemna modificarea rezultatelor analizelor pacientilor.

Reiterez: in cazul de fata, prin backdoor-urile folosite, hackerii au preluat controlul total. Particularitatea atacului a fost propagarea autonoma si declansarea autonoma. Foarte probabil singura actiune concreta a hackerilor a fost trimiterea catorva mailuri initial, pana cand virusul a prins masa critica si a inceput a se propaga singur.

Sa ne intoarcem insa la Bictoin. Nu voi comenta fluctuatiile recente: o crestere la un nou record urmata de o scadere brusca. Eu cred ca dupa acest incident Bitcoin va fi mort. E la mintea cocosului ca nici un investitor care are 2 neuroni nu se va candi sa-si plaseze un procent prea mare in bitcoin in conditiile in care una dintre urmarile epidemiei recente ar putea fi tocmai interzicere bitcoinului. Daca era nevoie de o masa critica de opinie impotriva aceste monezi si daca era nevoie de fapte care sa demonstreze riscurile negative ale bitcoinului, aceasta s-a intamplat deja. Incepand de luni, bitcoin poate fi interzis in orice zi care va urma si putina lume se va opune, mult mai multa fiind in sprijinul autoritatilor care ar putea argumenta: “cati oameni mai vreti sa moara ca sa ne trezim ca acest bitcoin este o moneda folosita de teroristi care trebuie interzisa pentru a le bloca sursele de castig”?

Poate singura aparare in favoarea bitcoinului va veni din partea investitorilor cu sume mari care deja au expunere. Insa oricum bitcoinul a suferit o lovitura prin neacceptarea tranzactiilor de catre SEC care ulterior a acceptat o alta moneda, Etherium, care cred ca este putin mai sigura decat Bitcoinul care dupa cum stim, are multe defecte, in ciuda notorietatii.

Presedintele Trump a lansat un plan de pregatire al americanilor pentru caderea retelei electrice. Unii zic ca riscul exploziilor solare justifica impacienta cu care Trump actioneaza. Eu zic ca americanilor le e frica de atacuri cibernetice care sa vizeze gridul invechit si de aceea se precipita ei. Luni si zilele urmatoare, vom vedea fallout-ul de la aceasta prima runda. Parerea mea, este ca fenomenul abia incepe sa scoata capul din peisajul evenimentelor cu tenta apocaliptica ale vremurilor si lumii nebune in care traim.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

ALTE ARTICOLE (EXTERNE)

Blockbuster ‘WannaCry’ Malware Could Just Be Getting Started: Experts

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

ADDENDUM

Cum ne ferim de WannaCry?

Nimic nu este 100% sigur, dar putem face:

  • sa trecem pe Linux
  • sa rulam toate update-urile Windows-ului, indiferent de versiune
  • sa evitam sa deschidem atasamente de la necunoscuti

Cum nu ne ferim de WannaCry?

  • nu rulam programe descarcate aiurea de pe internet
  • nu cautam pe Google “wannacry removal”

E foarte posibil ca unii “antivirusi” sau programe sa contina virusi, daca site-urile sursa nu sunt de incredere.

Furtună și ceață pe Bosfor

Nu am mai tratat de ceva vreme Turcia si a venit vremea unor update-uri. Este evident ca recentul referendum a limpezit apele in ce directie va merge Turcia: auto-distrugerea. Ultima sansa a Turciei de a fi crutata de primavara araba a fost alierea la “valorile” europene, adica plecatul capului, ceea ce Erdogan nu-si mai permite nici macar sa simuleze.

Entropia interna

“Turcia este impartita in doua” este mantra care se repeta pe la noi. Am vazut chiar imagini pe Facebook cu harta Turciei colorata pe provincii dupa vanzarile de carte care s-ar fi suprapus cu cei care au votat impotriva extinderii puterilor lui Erdogan. Inainte de a fi impartita in doua insa Turcia era deja impartita in nenumarate felii, pe toate directiile: Europa / Asia, orient / occident, laicitate / islamism, conservatorism / liberalism, saracie / bogatie, Erdogan / Gulan, turci (nord) / kurzi (sud) etc

Ce este drept, Turcia are un istoric de tulburari, atentate si lovituri de stat. Cu toate acestea, contra-lovituri au fost mai rare si cresterea puterii unui singur personaj care are insa in spate nu doar o camarila ci si o idee, o “aura”, o “speranta” este relativ ceva nou. Unde va duce cresterea ego-ului national al unei tari de dimensiunea Turciei cu armata pe care o are si cu economia pe care o are, ramane de vazut. Rezultatele pot fi spectaculoase, in toate directiile, de la autodistrugere ca consecinta a unor gesturi “necugetate” ale lui Erdogan, pana la explozie economica, jucator regional si factor de stabilitate in zona.

Consolidarea Kurdistanului

SUA a inarmat recent kurzii din nordul Siriei cu arme:

Yesterday, the President authorized the Department of Defense to equip Kurdish elements of the Syrian Democratic Forces as necessary to ensure a clear victory over ISIS in Raqqa, Syria,” chief Pentagon spokesperson Dana White said in a statement referring to ISIS’ self-declared capital.
The equipment provided is set to include small arms, machine guns, construction equipment and armored vehicles, a US official told CNN. The supplies and weapons will be parceled out to be just enough to accomplish specific objectives related to Raqqa, the official added. (sursa)

Ce e nou cu acest anunt? Deja kurzii primeau ajutor de la americani, deja aviatia americana sprijinea actiunile kurzilor, deja aparusera poze cu soldati kurzi purtand uniformele unor trupe de comando americane etc.

Turcii nu ar fi sarit ca arsi daca pericolul pentru ei nu ar fi unul real. Nu doar ca kurzii cu fiecare zi care trece capata experienta si se organizeaza mai bine, dar pericolul real al turcilor este ca imaginea pozitiva a kurzilor in occident si mai ales in SUA sa se umfle pana in punctul incat in cadrul unei rascoale a kurzilor din Turcia, represaliile “traditionale” sa fie catalogate de “comunitatea internationala” ca actiuni teroriste ale unui dictator si asa cum Assad este bau-bau astazi, maine sa vina randul lui Erdogan.

Kurdistanul este deja o realitate, o comunitate inchegata care se organizeaza, care are un istoric de rezultate de succes uimitoare impotriva teroristilor si de asemenea are protectia totala a americanilor.

O data cu armele date kurzilor, americanii au promis ca vor face un buffer intre ei si turci pentru a-i asigura pe acestia ca armele furnizate de americani nu vor fi folosite impotriva turcilor.

Gelozia si temerea lui Erdogan este fireasca: la un semn deschisa-i calea – se gandesc turcii. Ar fi indeajuns ca americanii sa le dea voie si deja pana acum turcii ar fi ajuns pana la Damasc. Bineinteles ca mai greu ar fi ulterior ca americanii sa-i convinga pe turci sa se intoarca inapoi, si de aceea Ierusalimul nici nu da ok-ul pentru o grabnica “rezolvare” a lui Assad.

Spargerea NATO

“A murit ca un obsolete” este epitaful pe care americanii il pot scrie deja pe crucea intoarsa – simbolul NATO de la sediul din Bruxelles. Oricat de mult a incercat Trump sa bage pasarica la loc, prin enuntarea unui adevar stiut de toti dar nerecunoscut inca si neasimilat inca de toate tarile si instutiile din aceste state, Trump nu a facut decat sa declare “de facto” spargerea aliantei. Miezul oricarei aliante este increderea, iar Trump ca viitor presedinte nu a facut decat sa demotiveze orice speranta de a mentine fiabila o alianta care oricum avea probleme de incredere, ca si de organizare, de altfel. Nu doresc sa par extravagant prin aceasta proiectie a unei imagini de “depasit” a aliantei. Ma voi explica. In primul rand alianta nu insemna mare lucru decat acordul unor state minioane (grupate pe categorii: minionii mici si minionii mijlocii) de a isi pune la dispozitie resursele, armata, teritoriul etc marelui aparator – SUA – care oferea in schimb securitatea mentinerii granitelor. Ori, in momentul in care principalul garant declara prin viitorul presedinte “no more” sau le cere bani, sau le zice “sa va aparati si singuri, ca aveti si voi bani”, toata iubirea frateasca este terminata si fiecare incepe sa dea din colt in colt.

Sa nu ne amagim cu ultimele miscari de trupe si tentative de organizare regionala a minionilor de la margine. Ce incearca americanii este macar sa isi acopere retragerea, in sensul sa lase cat de cat pe localnici pregatiti sa nu fie prea usor expusi inamicului, ci daca oricum sunt lasati fii ploii, macar sa traga si ei doua-trei focuri in caz de nevoie.

Evident ca hartiile inca raman, mesajele incurajatoare si aparentele, asa cum intr-o familie, pana semneaza divortul cu avocatii cei doi pot mima o familie normala si copiii pot sa nu aiba habar inca ce se intampla in ciuda semnalelor. Tot asa este acum opinia publica: crede ca NATO inca exista si ca inca isi face treaba. Ori realitatile sunt evidente: SUA va folosi in continuare NATO pentru masinatiuni si interese proprii insa in nici un caz nu va mai fi un garant al nimanui. Revenind la Turcia, NATO (SUA) nu doar ca nu e un garant al lui Erdogan, dar NATO(SUA) a incercat sa il omoare pe Erdogan in timpul loviturii de stat si rusii care i-au interceptat pe americani au reusit sa-l avertizeze pe ultima suta de metri pe acesta si chiar au reusit sa il salveze. Acestea sunt lucruri bine stiute si nu voi detalia toata povestea cu Gulan care inca nu a fost extradat in SUA desi Erdogan mai face galagie periodic (ultima data ieri [1]).

Spargerea NATO, mai bine zis repozitionarea SUA produce noi provocari pentru Turcia in contextul in care este condusa de Erdogan. O eventuala detronare a lui Erdogan ar fi pus “ordine” in Turcia in sensul “punerii pe calea cea buna” a Turciei. Ce si-ar dori probabil SUA de la Turcia ar fi renuntarea la colaborarea si intarirea relatiilor cu Rusia si focusarea mai degraba pe targeturi mai la nord (Crimeea) sau mai la est (Nagorno-Karabah, Osethia etc) decat mai la sud (Siria). Evident, pe langa mentinerea sigurantei bazelor americane din Turcia, poate SUA si-ar fi dorit ca Turcia sa ramana un cumparator exclusiv al armelor americane si sa ii piarda de client. In prezent, cu Erdogan si cu miscarea nationalista a acestuia, nu doar ca in timpul evenimentelor bazele americane au fost la un punct sa fie atacate de turci, dar acestia au inceput sa trateze cu rusii achizitia de rachete anti-aeriente [2] (desi turcii sunt deja in AEGIS!)

Daca cei care cred ca NATO mai exista mai aveau nevoie de o dovada pentru a fi convinsi ca se insala, poate stirea de mai sus ar fi fost indeajuns. Altfel, le sugerem sa ne explice ce mai inseamna NATO cand liderul laburistilor din Marea Britanie (un posibil viitor prim-ministrul, de ce nu?) declara ca “un atac asupra unui aliat NATO nu inseamna ca Marea Britanie trebuie sa trimita trupe” [3]. Niste sanctiuni economice, pot fi indeajuns ca sa apere aliatul cotropit de rusi, vrea sa ne spuna acesta.

 

Rusia – aliat sau dusman?

Relatiile ruso-turce au trecut printr-un dute-vino aiuristic. Sa ne limitam insa la cateva perspective optimiste care cam le obliga pe cele doua tari sa isi creeze dependente din ce in ce mai puternice una de alta. Dincolo de frecusurile din Siria si prospectul unui conflict direct – chestiune depasita in prezent si dincolo de eventualitatea unei implicari mai puternice a lui Trump care l-ar putea vraji pe Erdogan cu zaharelul promitandu-i marea cu sarea pentru o implicare mai puternica, cea mai importanta chestiune pentru rusi, exponential mai imporatanta decat Siria este conducta de gaze. In articolul recent despre problemele si oportunitatile Rusiei am detaliat de ce Rusia incearca sa evite Ucraina si Belarusul, dar si sa isi extinda piata de desfacere inspre Sud, si de ce a ales Turcia ca sa fie un hub pentru vanzarea gazelor rusesti (dar nu numai) catre europeni. Conducta finantata si construita de rusi impreuna cu turcii este inca in lucru si va permite Rusiei sa vanda si Turciei sa intermedieze cantitati imense de gaz care ar putea da jos inclusiv cu pretul gazelor la noi, in Romania. Aceasta daca totul merge fara frecusuri si turcii nu o sa le traga noi tzepe rusilor. Tocmai pentru a a-i “motiva” pe turci sa nu mai faca prostii, tatucul le-a tras niste sanctiuni de cand cu avionul doborat care i-au ars destul de bine pe turci si e posibil sa ii arda si toamna aceasta daca rusii nu ridica sanctiunile care au mai ramas (pentru rosii – deja trecut sezonul – si pentru struguri – urmeaza). Totul cu scop pedagogic insa, desi la vremea aceea cred ca si eu am speculat ceva legat de mangaierea ego-ului patriotilor rusi. De asemenea, Rusia inca mentine interdictia pentru muncitorii turci, ceea ce il loveste pe Erdogan mai ales acolo unde il doare: in mandria de a fi un tatuc pentru toti turcii, de pretutindeni.

Evident ca Rusia se uita si la Iran nu doar la Turcia, insa asa cum Turcia este “alunecoasa” pentru americani, in aceeasi masura Erdogan este “alunecos” pentru Putin. De unde si investitiile rusesti in marele hub energetic turc sunt deocamdata de doar 1 miliard de dolari. Nu stiu daca in aceasta suma e inclus si reactorul nuclear pe care rusii il construiesc pentru turci sau sunt doar banii pentru conducta.

In orice caz insa, viitorul relatiilor ruso-turce nu poate fi prea stralucit, ambele tari fiind in esenta piedica la primavara araba care are programul ei si “trebuie” sa contine, cu sau fara acceptul lui Erdogan sau al lui Putin. Politica americana poate fi ea scindata si cu intensitati variabile, condusa de dinamica frecusurilor interne si tensiunile puse pe conducere de apropierea alegerilor. Insa directia este una clara: spre est! Si chiar daca Trump nu ar fi prea interesat de est, el avand inca de construit un zid mult mai aproape, nu se stie niciodata de ce  nevoi are nebunul ca sa distraga atentia si se foloseste de ce poate si el: ori de vreun atac al turcilor asupra kurzilor, ori de incalcarea de catre rusi a zonelor no-fly imaginarea deasupra Siriei etc.

Turcia se afla fizic la mijloc intre trei nebuni: Putin, Trump si Assad si ne mai miram de ce este condusa de un alt nebun – Erdogan? E oarecum firesc, dar parca totusi conjuctura actuala creaza premizele optime pentru un macel de proportii in zona, in curand. Sa asteptam insa alegerile din Iran … marele tacut, care tace si face si poate in curand va incepe sa faca si mai mult, sau poate Trump isi va aminti si de ei si le va trimite cateva rachete uzate ca sa dea semnale chinezilor sau mexicanilor sau extraterestrilor …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Erdogan to demand Gulen extradition from Trump

[2] Why Turkey might buy Russia’s S-400 defence system

[3] Corbyn: Attack on Nato ally does not have to mean committing UK troops

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

MEMENTO MUZICAL

Veselia idioților

Nu am putea intitula altfel veselia tampa cu care a fost primita victoria lui Macron din Franta in tara noastra, dar nu numai. De francezi nu zicem nimic, sunt un popor in disolutie, oricum. De la Merkel care a declarat “victoria lui Macron, o victorie pentru o Europa Unita” pana la expertii de dat din gura invitati permanent la televiziunile mioritice, toti se bucura aiurea. Bine, Merkel, poate are motive sa se bucure: de acum inainte va conduce si Franta, nu doar Germania – dupa cum a spus-o Le Pen in dezbateri: “Franta va fi condusa de o femeie: fie de Angela Merkel, fie de mine”. Insa romanasii nostri care dau din aripi falfanid si bucurandu-se ca Franta, prietena noastra buna, aliatul nostru de nadejde, nu a cazut in negura nationalismului si a euroscepticismului, ca sa nu repetam invectivele tembele reciclate non-stop cand vine vorba de orice tentativa de a pune sub semnul intrebarii avantul Euro-Sovietului, nu intelegem de ce se bucura.

Spun ca numai idiotii se pot bucura ca Franta a scapat de Le Pen si Europa a trecut deocamdata de riscul unui Frexit, deoarece cifrele nu pot fi ignorate. Pe cifre, Franta e indatorata pe veci Germaniei, la fel ca Grecia. Voi da doar 3 cifre fara a va plictisi cu analize economice prea complicate:

  1. somaj peste 10%: economia Frantei este in paragina; productia a fugit si fuge in continuare inspre tarile cu mana de lucru ieftina (ex: Renault); francezii au salarii prea mari comparativ cu productivitatea lor si statul cu greu mentine un nivel social cu care francezii sunt obisnuiti; imigrantii sunt doar cireasa de pe tort; cu sau fara imigranti, somajul in Franta este, va fi si va exploda; poate 10% nu pare dezastruos, insa mai rau nu e decat Spania cu 18,75% si Italia cu 11,7%; bineinteles, Grecia conduce in top, fiind o tara in limbo, subjugata finantelor internationale, santajata si intoarsa pe degete cum vor strainii;
  2. datorie galopanta: peste 100% din PIB; numai ca sa plateasca ratele la datorie, Franta ar trebui sa aiba o crestere de minim 1% si totusi nu reuseste nici macar atat; o crestere de  0.8% este sfortarea maxima pe care “hexagonul” o poate scoate, in vremuri in care exporturile Germaniei duduie si ating noi limite, cu mult peste recordurile dinainte de 2008; colac peste pupaza, pe langa rata mare de indatorare, Franta mai are si un ditamai deficit de aproape 1,5% – sub cei 3% din tratat, insa un deficit care nu face decat sa creasca si mai mult si mai alert cresterea procentului de datorie din PIB;
  3. un sistem bancar pe marginea prapastiei; va amintiti zvonurile despre riscul ca Deutsche Bank sa intre infaliment? Am scris si eu 2-3 articole cand a cazut pretul actiunilor sub 10E si viitorul bancii depindea de negocierile cu americanii care le dadusera nemtilor o amenda atat de mare incat daca trebuiau sa o plateasca, era condamnare la faliment. Ei bine, daca Deutsche Bank are in spate toata industria germana (si nu numai industria germana, ci si sprijinul Fed-ului american – mare parte din afacerile DB sunt in SUA), marile banci franceze BNP sau Societe Generale stau mult mai prost. Drept dovada este faptul ca desi Macron a castigat, pretul actiunilor bancilor franceze a scazut luni – contrar asteptarilor.

Iata cum descriu reactii similare din intreaga lume cu privire la victoria lui Macron niste specialisti reali – Viola Risk Advisors – care se ocupa cu banii:

“With the Macron win for President of France, much of the financial media, sell-side research and NSRO ratings world is leaping for joy as if the allies had liberated France in WWII. (sursa)

Sau:

The bottom line is that despite a new leader with high hopes for the French society and economy, it will be many years until its economy can reach the growth rates and size of the major GDP countries of the world including the USA, China, Japan and Germany.

Dar de ce nu ne-am bucura? Chiar daca viitorul Frantei va depinde de acum inainte de decizia bancilor si a nemtilor, care e problema? Care era alternativa? Nebuna aia de LePen, finantata de Putin?

LePen era pentru Franta ce este chirurgul pentru un bolnav de cancer: un rau necesar, un personaj grotesc, intristator, care vrea pur si simplu sa ne taie, sa ne macelareasca. In schimb, precum bolnavii de cancer naivi care alearga la guru si vindecatori “alternativi”, tot asa si francezii au ales un doctor fake la problemele lor.

Principala problema a Frantei este euro: salariile, pensiile si preturile din Franta sunt in euro. Cand Germania produce mult si cand Banca Centrala Europeana urmareste interesul nemtilor: mentinerea unei monede slabe, care sa ajute exporturilor nemtesti, solutia fireasca la aceasta problema ar fi francul: un franc care sa pice cand francezii lenevesc si fac greve si care sa se intareasca cand turistii vin la Paris ca sa ii cheltuiasca. Moneda proprie este pentru economia unei tari precum geamul din masina: cand ne e cald, il dam mai jos putin, daca ne e frig sau e curent, il inchidem. Moneda proprie, permite economiei sa suporte socurile si sa se ajusteze rapid la fluxurile internationale. Moneda unica ajuta doar pe exportatori si ii face dependenti pe restul, care sunt folositi doar ca forta de munca si ca piata de desfacere.

Franta de maine va fi Grecia de astazi. Idiotii se veselesc aiurea.

Săracii și animiștii din Africa – explicața PS Varlaam de ce căsătoriile mixte au trebuit legalizate la Sinodul din Creta

Intr-o discutie cu credinciosii despre Sinodul din Creta, PS Varlaam, cand ajunge la casatoriile inter-religioase aduce urmatorul argument “exista probleme de care noi in Romania habar nu avem; e cate o familie care are o capra la 20 de copii”. Altfel spus, cum poti sa le ceri sa posteasca la sarmanii aia care au o capra la 20 de copii si nu au ca noi zacusca, margarina si pateu de post ca sa poata tine postul? Iata deci, fratilor – zice PS Varlaaam – ca trebuie sa o lasam mai moale cu canoanele.

Strigator la cer ca un episcop face crapaturi in zidul canoanelor, da cu ciocanul pe ici pe colo, justificand: pai trebuie sa dam putin cu ciocanul aici, ca caramida asta e pusa gresit. Si bineinteles ca nu da cu ciocanul doar acolo, ci da cu barosul in tot zidul (legalizeaza pogoramintele si iconomiile), daca nu cumva cheama buldozerul (anularea totala a canoanelor, conducerea dupa “nevoile” fiecarui loc in parte). Halal ortodoxie aceea in care intr-un loc mamaliga este cu malai si in altul zicem mamaliga la carne tocata invelita in foi de varza.

Si apoi continua: “in aplicarea canoanelor exista doua principii: cel al acriviei, cand nu trecem peste nici o regula; acrivia in general se aplica acolo unde poporul in integralitatea lui este ortodox; si atunci, nu acceptam exceptiile, pentru a nu se tulbura ordinea; dar noi, unde incepem o misiune noua, unde ne ducem si suntem 10 ortodocsi intr-un milion de oameni de cu totul alte credinte, episcopul aplica iconomia”.

Trecand peste explicatia originala a principiului acriviei, mi s-au ridicat firele in cap cand am auzit acest exemplu ca motivatie pentru acceptarea casatoriilor mixte.

Iconomia exista si pana acum! Nu asta este de contestat, faptul ca acolo unde sunt 10 ortodocsi intr-un milion de pagani, e faptul ca episcopul, din iconomie, permite casatoriile eterodoxe. Este o mare capcana acest punct, justificarea lui si hotararile luate, incat vedem de ce au cazut in capcana majoritatea dintre episcopi care s-au lasat dusi cu zaharelul ca niste copii mici. Daca iconomia exista deja, de ce a trebuit sa se ia o hotarare sinodala prin care sa se cada de acord ca iconomia aceasta este ingaduita, de vreme ce ea era oricum ingaduita? Ce se pare ca nu intelege PS Varlaam – care pare sincer in intelegerea lui si nu doar da niste explicatii si justificari de bun simt doar ca sa eludeze niste realitati triste legate de hotarari – este ca prin includerea in hotarari, deja iconomia devine canon, nu mai este iconomie ci este acceptata. Care este schimbarea si de ce a trebuit musai ca aceasta iconomie sa fie trecuta ca hotarare? Imi pare rau ca cei de fata nu i-au pus intrebarea: da pana acum, in Africa unde sunt zece ortodocsi la un milion de oameni, nu se ingaduiau casatoriile ortodoxe? Era interzia iconomia? Vedeti ce inseamna cearta cu diavolul?

Ca sa nu mai zic ca PS Varlaam, explicand hotararile Sinodului din Creta zice: hotararea asta s-a luat ca acolo unde sunt zece ortodocsi la un milion, sa se poata ingadui casatoriile. Nu acelasi lucru il zice insa IPS Andrei care zicea ca el ingaduie chiar si in Cluj casatoriile mixte, unde sunt 70% ortodocsi. Vedem cat de diferite si gresite sunt justificarile aduse de fiecare in parte, semn ca cu toate discutiile avute la acel sinod, nu a existat deloc un consens. Daca Duhul Sfant a fost acolo si i-a indemnat sa ia aceste hotarari stringente, cum de variaza atat de mult felul in care vad implementate in practica aceste hotarari incat doi episcopi din aceeasi tara sa aiba viziuni atat de diferite. Nici macar barajul limbii si al neintelegerii nu poate fi adus. Nici macar, ignoranta contestatarilor si a credinciosilor nu mai poate fi pusa in fata de aparatorii orbi ai unor hotarari neavenite pe care fiecare le intelege cum vrea.

Cum se poate ca doi ierarhi, chiar romani amandoi, unul sa zica: la noi nu sunt ingaduite casatoriile mixte, doar in Africa unde sunt 10 ortodocsi la 1 milion de pagani sunt ingaduite si aceasta se face ca sa poata creste biserica si altul sa zica: in Cluj, unde traiesc si neortodocsi (40%), eu ingadui casatoriile mixte, ca nu ai ce sa le faci. Doar acolo unde sunt 100% ortodocsi le interzic (vezi exemplul cu satul unde sunt doar ortodocsi; PS: da, e aberant, oricum acolo si de-ar vrea, nu pot decat sa se casatoreasca intre ei … deci oare care e proportia necesara in care canoanele cu privire la casatorie chiar au un rost. Intre 95% si 100% – de exemplu?

De altfel, nu doar cu privire la casatorie ci cu privire la toate “abaterile” sau “exceptiile” problema este de ce acestea trebuie oficializate prin hotararile unui sinod, cand ele oricum sunt ingaduite? Tare as vrea sa stiu si eu, in care episcopie s-a ridicat problema cu casatoriile eterodoxe si nu s-a putut aplica iconomia. Sa presupunem prin absurd, ca episcopii din Africa, foarte canonisti si cu dragoste fata de traditia si invatatura ortodoxa, nu doresc sa incalce cu nimic cele invatate de ortodoxie si aveau nevoie de hotararile acestui sinod care sa ingaduie explicit aceasta iconomie, pentru ca ei sa isi poata face misiunea in pace. De ce atunci, in hotarari nu s-a detaliat mai mult unde si cum se poate aplica aceasta iconomie: in tarile unde nu a mai fost biserica ortodoxa inainte, in tarile unde ortodocsii sunt minoritate (sub 1%), pe viitoarele planete cu extraterestrii unde o sa fie nevoie de misiune etc. Nu de alta, dar fara clarificare, ajungem la devieri grave ca cele ale IPS Andrei care considera ca intr-un oras ca Clujul, este greu sa iti gasesti barbat sau femeie ortodoxa, desi ortodocsii sunt majoritari, ba chiar au aproape 70%? Oare sa nu fii vazut riscurile, sfintii parinti din Creta? Eu cred ca nu aveau cum sa nu le vada si motivele pentru care nu au clarificat sunt suspecte.

Dincolo de toate argumentele cu privire la aceasta necesitate strigenta de a renunta la unele canoane (casatoria pentru inceput, postul dupa aceea etc) eu as pune intrebarea: oare pana acum nu au mai fost misiuni ortodoxe prin alte parti? Este prima data cand se loveste ortodoxia de aceasta problema? Oare pana in zilele de astazi, nu a mai fost saracie, nu au mai fost oameni saraci care sa aiba doar o capra-doua la 10 copii si sa nu aiba ce sa le dea de mancare? Cu siguranta ca acolo unde nu e decat lapte, nici un preot nu o sa taie capul credinciosilor de ce nu au tinut post. Cu siguranta ca acolo unde un ortodox traieste in milioane de pagani, si pana acum au existat solutii si episcopii au dezlegat prin iconomie. De ce oare atunci abia acum apar aceste nevoie stringente de a scoate din cadrul iconomiei si a introduce in randul canoanelor unele exceptii?

Ar fi mai multe de comentat la cuvantul PS Varlaam – care are totusi meritul ca a avut curaj sa dea raspunsuri – desi as mai fi avut o tona de spus doar la comentariul cu porunca ca trebuie sa ii iubim pe toti. Din nou un episcop lanseaza confuzia intre chemarea de iubire in detrimentul pastrarii credintei, ceea ce este strigator la cer. Am fi obisnuiti ca soldatii armatei corectitudinii politice de astazi sa ii acuze pe ortodocsi cu asemenea argumente ilogice dar iata ca se intampla chiar un ierarh sa sugereze ca nu prea mai conteaza ortodoxia asa cum am avut-o pana acum deoarece trebuie sa ii iubim pe toti, ca si cum toti stramosii nostri ortodocsi de pana acum i-au urat pe catolici si asta a fost piedica unitatii.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

ARTICOLE ANTERIOARE PE ACEEASI TEMA:

Problemele și oportunitățile Rusiei

Iata o declaratie mai veche a lui Putin care explica credo-ul lui cu privire la viitorul Rusiei: “cand impingi un arc, vine o vreme cand arcul impinge inapoi”. Daca ne uitam la unde era Rusia acum 10 ani si unde este acum, putem spune ca arcul deja a impins inapoi si a impins bine, pe toate planurile: politic, geopolitic, militar, economic, ideologic.

Planificarea strategica multi-anuala

Spre deosebire de democratiile vestice unde alegerile frecvente obliga politicienii sa incropeasca solutii temporare la orice tip de probleme, pentru a putea castiga din nou alegerile, in Rusia si in China lucrurile stau altfel si planurile de dezvoltare pe perioade indelungate pot fi duse la capat avand efecte spectaculoase cum s-a vazut in China si deocamdata mai putin in Rusia. Insa Putin vine din urma …

As aminti aici si cateva chestiuni legate de tratarea chestiunii creditarii la nivel global, ajunsa la punctul mort in care cresterea economica nu mai poate tin pasul cu viteza necesara a cresterii volumului de bani care este o consectinta intriseca a modelul financiar actual. Desi solutia fireasca in cazul crizei creditelor era rezolvarea acesteia pentru a evita agravarea problemei, sub presiunea alegerilor politicienii au evitat dusul rece necesar si au ales amanarea probleme prin cresterea plafonului datoriei. Aceasta se intampla frecvent in SUA, ultima marire fiind chiar zilele acestea. Evident la mijloc mai sunt si alte motive, cum ar fi lobby-ul bancar, insa lobby-ul are doar rolul de finantator al alegerilor, scopul final fiind castigarea acestora. Ori, cu sau fara banii bancherilor, dusul rece ar fi catastrofal pentru orice politician, deoarece efectele pozitive sunt greu de prevazut si rezultatele s-ar vedea dupa ceva timp, pe cand supraindatorarea poate avea rezultate instant.

Problema demografica

As dori sa incep cu o chestiune mai facila si peste care voi trece repede: problema demografica. Desi Rusia are o rata a natalitatii alarmanta (chiar mai dezastruoasa decat Romania), cei care leaga problema demografica de rezilienta economica a Rusiei sau de capacitatile sale militare viitoare, se insala amarnic.

Scaderea fortei de munca este compensata de rusi prin afluxul de imigranti economici din Asia Centrala. Oricat de saraca ne-ar pare noua Rusia din afara (presa mainstream proiecteaza deseori o falsa imagine de Rusie aflata pe marginea prapastiei din cauza sanctiunilor), realitatea este ca sunt tari mult mai sarace ca Rusia in Asia si mai nou in Orientul Mijlociu. Peste 15% din forta de munca din Rusia sunt emigranti [1] si spre deosebire de Europa de Vest unde acestia primesc case, ajutoare sociale si salariu minim, in Rusia, drepturile muncitorilor si mai ales ale muncitorilor imigranti sunt mult mai mici sau chiar lipsesc cu desavarsire. Rusia nu va avea deci o problema cu forta de munca, nefiind deloc imposibil mentinerea unei economii bazata pe resurse naturale si pompata cu forta de munca ieftina la discretie.

De altfel, Rusia se afla in topul tarilor dupa numarul fortei de munca cu peste 76 milioane desupra Japoniei (65), Germaniei (45) sau Romaniei (9). Va puteti imagina de ar putea face Germania cu o forta de munca dubla si cu resursele Rusiei?

Prietenii si neprietenii

Principala problema a Rusiei este faptul ca la Washington multi nu iubesc Rusia ca sa nu mai zicem ca unii doresc sa o rada de pe fata pamantului. Poate si principalul avantaj al Rusiei la aceasta problema este ca americanii cu bani iubesc Rusia deoarece ofera cele mai sigure si profitabile randamente, mai ales in ultimii ani, in epoca dobanzilor negative cand banii alearga in colt in colt in cautarea randamentelor. Exista asadar doua mari tabere in SUA: una care doreste sa loveasca in Rusia (indeosebi tabara politica si militara) si alta care doreste sa beneficieze de pe seama Rusiei (finantele). Hmm, oare cine va castiga? Greu de raspuns la aceasta intrebare si desi as inclina spre finante (bancile conduc lumea) imi aduc aminte de o faza din House of Cards cand in conflictul cu un miliardar, presedintele SUA l-a amenintat: “You may have all the money, Raymond, but I have all the men with guns” (vezi VIDEO). Viata bate filmul si nu stim care va fi rezultatul. Deocamdata insa este clar ca Trump are alte prioritati si Rusia nu e pe lista lui.

Esecul sanctiunilor

“Pentru o tara aflata sub sanctiuni, se construieste al dracului de mult in Moscova” – expert militar american intors din vizita in Rusia acum doua saptamani (sursa)

Este evident ca sanctiunile asupra Rusiei au fost un esec, deoarece daca nu esuau, pana acum Rusia ar fi dat inapoi Crimeea – ca doar de aia au fost date sanctiunile, nu?! Nu doar ca Rusia nu are de gand sa dea inapoi Crimeea, dar intre timp s-a apucat sa construiasca si ditamai podul care o sa lege direct peninsula de teritoriul rusesc si de asemenea, Rusia va incepe exploatarea campurilor petrolilere din Marea Neagra care apartineau Ucrainei si care prin preluarea Crimeei, devin acum de facto proprietatea Rusiei.

Este evident ca Germania si restul UE nu se pot lipsi de gazele rusesti, ba din contra, au nevoie de mai multe. Ori Rusia traieste din gaze si petrol. Rusia a fost infinit mai afectata de pretul petrolului decat de sanctiunile impuse de americani.

Paradoxal, sanctiunile au avut chiar un efect pozitiv: au ajutat dezvoltarea economiei Rusiei prin diversificare si prin eliminarea companiilor ineficiente care operau mai mult pe credit, gratie fluxului de bani care cauta mereu randamente sporite acolo unde dobanzile negative nu au ajuns inca.

In ciuda sanctiunilor, marile companii din vest care doresc o piata de desfacere de 144 de milioane de oameni nu au stat departe [2] si au profitat din plin de caderea rublei pentru a face investitii majore in domeniile retail dar si productie (cum ar fi Ikea). Nivelul investitiilor straine nu a ajuns inca la nivelurile anterioare razboiului din Ucraina dar sanctiunile nu au facut decat sa tina departe pe “cautatorii de aur”  care ar fi pompat in piata creditelor cum s-a intamplat in Romania inainte de 2008 si sa invite companiile cu perspectiva pe termen lung care au adus nu doar finante ci si au stimulat dezvoltarea locala.

Cu toate acestea, Rusia este constienta ca daca sanctiunile actuale nu au lovit-o fatal, exista riscul ca o eventuala noua runda de sanctiuni mult mai dura sa poata avea efect. In ce conditii ar putea sa se intample asta vom vedea mai tarziu: cert este ca Rusia doreste si sa aiba libertatea sa opereze “geopolitic” cat mai putin constransa si totodata sa fie indispensabila vestului astfel incat sa nu poata fi eliminata din economia mondiala.

Este evident ca adevaratele sanctiuni care ar putea lovi Rusia ar fi oprirea achizitiei de gaze din partea UE, insa tocmai din cauza acestei imposibilitati, Rusia incearca sa isi diversifice parghiile prin care se poate mentine indispensabila si pe langa parghia resurselor, mai nou lucreaza la un nou proiect de infrastructura gigant prin care incearca sa permita transport terestru al bunurilor din Asia pentru Europa de Vest. Mai precis, Rusia incearca sa dezvolte infrastructura rutiera si feroviara care va permite transportul de marfa din Japonia, China si Koreea de Sud la costuri infime si durate mult mai bune decat transportul maritim.

Razboiul din Siria

Sa reamintim ca razboiul din Siria nu este altceva decat tentativa europenilor de a se taia de gazele rusesti prin constructia unei conducte care sa aduca gaze lichefiate din Quatar [3]. La pachet cu acest argument, implicarea Rusiei in Siria vine evident si cu “relansarea arcului”, adica cu incercarea Rusiei de a creste costul “americanizarii” teritoriilor detinute anterior de Rusia. Este evident ca Rusia a trasat o linie pentru NATO peste care trecerea va costa mult mai mult. Aceasta linie este granita actuala a NATO, fara Ucraina si Siria / Turcia. Am putea spune chiar, ca in Turcia, NATO chiar pierde incet controlul, aceasta si multumita Rusiei care l-a savat pe Erdogan de lovitura de stat care ar fi facut ca Turcia de astazi si de maine sa arate cu totul altfel.

Nu putem spune ca Rusia poate dicta in ziua de astazi, in sensul ca acceptam ideea ca daca SUA chiar vrea, poate invada Siria cu forte terestre si il poate elimina pe Assad in 2-3 saptamani. Insa costul acestui razboi va fi foarte mare pentru americani si acest cost Rusia il poate dicta. De la oferirea de armament si consultanta lui Assad, pana la sprijinul direct cu avioane si tancuri, influenta Rusiei mareste costul pentru americani chiar pana acolo in a-i da inapoi si a accepta status-quo-ul, cum s-a intamplat in Ucraina unde “democratia” a ajuns acolo unde a tras Rusia linia.

Noul drum al matasii

Am amintit anterior fragmentar proiectul Rusiei de a participa la un nou drum al matasii care sa aduca terestru marfurile din Asia inspre Europa. Proiectul este unui gigant si implica investitii de sute de miliarde de dolari si colaborare cu China si cu alte state asiatice. Practic, banca BRICS (actual New Development Bank) a fost formata pentru a facilita investitia in proiecte de infrastructura comune in principal ruso-chineze. Pe acest nou drum al matasii vor circula insa nu doar marfuri dinspre Asia (in principal China) inspre Europa, ci si resurse dinspre Rusia inspre China. China va avea in principal nevoie de mancare pentru populatia numeroasa si cu un standard de viata din ce in ce mai ridicat.

O data completat acest drum – o retea de drumuri, in fapt, atat rutiere cat si feroviare – costul transportului marfurilor din Asia (China, Japonia, Koreea si altele) inspre Europa ar putea scade dramatic. Imaginati-va cum ar fi o ieftinire cu 10% a tuturor produselor de la hypermarket (care 99% sunt fabricate in China). Nu doar ca economic Rusia ar da lovitura, insa Rusia ar deveni precum Iranul, indispensabila economiei mondiale – scoaterea ei totala riscand un impact major asupra intregii economii. Inchei comentariile despre noul drum al matasii cu mentiunea ca deja multe parti din acest proiect au fost completate si China este implicata cu investitii, companii si forta de munca in realizarea lui. De altfel, dupa cum stim, China a realizat deja o linie de cale ferata de mare viteza (200-299 km/h) care leaga estul (China economica este de fapt coasta de est) de partea de nord-vest a tarii unde reteaua se poate prelungi atat inspre Kazakhstan cat si spre Rusia. Pentru cei interesati de topicul transportului terestru dinspre Asia spre Europa, le recomand Wikipedia -> Eurasian Land Bridge.

Gazul rusesc – cordonul ombilical care leaga Rusia de Europa

In prezent nu exista alternative la gazul rusesc. Germania si alte mari tari europene depind de acesta pentru a putea supravietui economic. Importanta pentru Germania a gazului rusesc reiese din faptul ca Merkel nu-si permite sa se certe cu Putin si chiar recent a adus vorba de “inlesnirea” sanctiunilor. Dupa cum am mai mentionat, singura alternativa a gazului rusesc a fost conducta din Quatar care urma sa aduca gaze pentru europeni si sa treaca prin Siria si la care Assad s-a opus, de unde i s-a tras si “antipatia” americanilor si tentativa de anihilare.

Singura problema a rusilor in prezent o constituie ucrainieni care pe langa frecusurile cu neplata (anterioare conflictului militar) si tentativele de apropiere de UE / NATO, maresc costul transportului. La aceasta problema rusii lucreaza din greu de ceva ani buni. Dar nu doar Ucraina este riscanta pentru rusi, ci si Belarusul. Ideal pentru rusi ar fi sa aiba granita comuna cu nemtii si sa le poata furniza gaz ieftin si in cantitati cat mai mari pentru un beneficiu reciproc imens.

O prima solutie la aceste probleme o constituie dublarea capacitatii conductei Nord Stream catre nemti care vine prin Marea Baltica, evitand astfel “intermediari”. De asemenea, in incercarea de a evita Ucraina si din nevoia de a acoperi si mai mult partea de sud, Rusia a incercat conducta South Stream, blocata insa de UE.

Multa lume nu a inteles de ce UE a blocat aceasta conducta care ar fi eficientizat transportul de gaze rusesti si ar fi produs beneficii nenumarate in regiune si intregii Europei Centrale dar nu numai. Problema a fost temerile europenilor de santajul rusilor si legandu-se de unele legi europene, au cerut ca infrastructura sa fie separata de furnizor. Ori, cine se apuca sa faca ditamai conducta pe mii de kilometrii, daca nu are asigurat ca va si gasi furnizorii care sa o foloseasca?

Rusii, ca producatori sunt direct interesati sa aiba desfacere si ar fi fost gata sa investeasca in construirea conductei, neacceptand insa sa ofere un cec alb europenilor prin contracte de furnizare dar fara sa administreze si conducta. Practic, pentru rusii nu ar fi schimbat nimic cu situatia din Ucraina o conducta administrata de altii, pe care acestia sa o poata inchida cand vor sau maine-poimaine sa o lege de Quatar sau alte tari din Asia Centrala care pot oferi gaze pentru europeni dar care nu au in prezent infrastructura si nu vor putea avea-o prea curand.

Din aceste motive, rusii au ales o alta solutie: vor face din Turcia un hub de energie, ei ocupandu-se de conducta pana la turci iar acestia vor fi responsabili pentru distribuirea ei in UE. Evident ca rusii ajung tot prin intermediari in UE, de data aceasta prin Turcia, insa asta e situatia, fiind legati de maini si neavand prea multe optiuni. Pare total de neinteles de ce prefera rusii sa mearga pe mana turcilor cand ar putea foarte usor sa “rezolve” cu Belarusul desi a avut si cu acesta dispute. Nu am personal inca o explicatie la aceasta problema, poate doar doua raspunsuri posibile:

  1. diversificarea – rusii vor alternative, pentru a putea si acoperi zone mai multe dar si pentru a nu-si pune ouale in aceeasi oala (adica catre aceiasi beneficiari din nordul si centrul Europei); sudul Europei este inca o piata unde Rusia are oportunitati imense
  2. expansiunea si mai mare pe servicii si alte operatiuni decat cele de productie / furnizare; viitoarea conducta din sud va transporta nu doar gaz rusesc; Rusia are deja o prezenta pe piata europeana si cu investitii in rafinarii si retele de peco-uri; colaborarea ruso-turca este mult mai larga si era firesc ca Rusia sa fie prezenta ca partener pentru turci la aceasta conducta necesara sudului Europei;

Rusia – o China in devenire

Este greu de acoperit intr-un articol toate oportunitatile si capacitatile Rusiei care ii asigura acestei tari toate premizele pentru a se mentine nu doar ca putere regionala si chiar pentru a redeveni o putere globala dominanta. Nu vreau sa par pompos sau sa par ca am anumite afinitati sau iluzii: am incercat sa fiu cat se poate de obiectiv in tot ce am scris pana acum si pot raspunde detaliat acolo unde sunt neclaritati. Iata doar cateva alte idei enumerate pe scurt pe care nu mai am rabdare sa le detaliez:

  • ruta arctica – daca incalzirea globala chiar e reala si polul nord se va topi, Oceanul Arctic poate oferi o alternativa importanta la rutele maritime actuale intre Asia si Europa; ca sa dam doar un exemplu, de la Yokohama la Rotterdam, pe ruta arctica se scurteaza cu 25% durata (si costurile, evident) transportului de la 39 de zile (pe sud) la 29 de zile (pe nord) [4]
  • petrolul si alte resurse: desi am discutat mai ales despre gaz, Rusia are insa atat de mult petrol incat nici nu au facut inca o evaluare prea clara a rezervelor; o evaluare realista este oricum greu de discutat, fiecare tara incercand sa tina secreta aceasta cifra; Rusia este insa in topul producatorilor de petrol si exporta 70% din ceea ce produce restul fiind rafinat intern; Rusia are atat de mult petrol incat nu are ce sa faca cu el; eu am suspectat caderea pretului petrolului pe tentativa americanilor de a lovi in economia Ruseasca care hraneste bugetul militar al Rusiei insa foarte probabil, abundenta petrolului este adevarata explicatie a caderii pretului; se pare ca asistam la un paradox in prezent: tehnologia evolueaza atat de rapid incat avansul tehnologic in domeniul exploatarii petroliere cat si eficientizarea consumului (nu doar in domeniul automobilelor, ci in toate domeniile) au facut ca productia sa poata creste (la aceleasi costuri sau chiar mai mici) in tandem cu scaderea consumului; deci bye-bye oil peak deocamdata; totodata, pentru Rusia, petrolul este ca o prajitura pe care nu o poate manca si care foarte probabil se va strica curand; situatia este de asa natura incat pretul petrolului este blocat si Rusia trebuie sa isi diversifice rapid economia mai ales deoarece la orizont se intrevede din ce in ce mai mult trecerea pe noi tehnologii care sa depinda si mai putin de pretul petrolului;
  • energia nucleara: Rusia este prima tara care a avut o centrala nucleara civila si are o mare felie din totalul de centrale nuclearale, avand tehnolgie si experienta care ii permit sa devina furnizor complet oricarei tari care doreste: de la consultanta si training, pana la constructie si materie prima; din cunostintele mele, in Turcia Rusia deja construieste o mega-centrala nucelara in timp ce noi stam la Cernavoda de 30 de ani fara sa miscam un deget, de frica sa nu ne faca rusii un mare bine daca le-am oferi lor reactoarele care asteapta investitorii;
  • productia de armament: daca exista o industrie care a avut boom in ultimii ani in Rusia, aceasta este industria de armament; deoarece am tratat pe larg despre importanta unei industrii de armament cat mai ptuernice intr-un articol mai vechi, ma voi limita doar la a da cateva cifre: 20% crestere in 2013, 48% in 2014 si 6% in 2015 – evolutia vanzarilor de arme ale Rusiei; de asemenea: 8% cota de piata a Rusiei la nivel mondial, locul 3 dupa SUA si Marea Britanie in 2015; in domeniul armelor. Rusia are cativa noi clienti importanti: India, Turcia, Iran si surprizator Irak-ul; in Irak chiar, Rusia are proiecte in domeniul petrolului fiind partener al guvernului in exploatarea unor campuri si castigand din ce in ce mai mult teren, probabil datorita ajutorului dat de iranieni; in Irak,
  • situatia financiara si promovarea rublei; lansarea Bancii BRICS; Rusia are o rata mica de indatorare si o situatie financiara stabila in prezent, trecand printr-o perioada dura in care rubla a fost lovita din plin; masurile luate de Banca Centrala a Rusiei au stabilizat situatia si au oferit perspectivele unei cresteri organice solide; diversificarea platilor si deplasarea pe folosirea valutelor proprii in platile reciproce cu diverse state, reprezinta raspunsul Rusiei la marginalizarea de pe piata financiara si la riscul scoaterii din circuitul financiar Swift; Rusia a invatat lectia Iranului si s-a pregatit din timp, participand alaturi de China la dezvoltarea unei alternative [5]; de asemenea, pe plan financiar Rusia joaca alaturi de China, facand front comum mai ales in FMI unde tarile BRICS se apropie drastic de procentul de 25% la care este permis folosirea dreptului de veto ceea ce ar oferi un levier de influenta important Chinei si Rusiei in finantele mondiale dominate in prezent de SUAș

Riscurile socio-politice

Nu vom intra prea mult in tratarea situatiei politice din Rusia, deoarece nu stim nimic. Nimeni nu stie de fapt nimic, in afara faptului ca la rusi nu e democratie ca la europeni. Oprimarea presei libere (o gogoasa, de altfel), interzicerea ONG-urilor, protestele firave si faptul ca din cand in cand vreunul de prin opozitie mai este impuscat sunt doar cateva chestiuni care nu ne spun prea mult.

Principala intrebare este insa in ce masura Putin a reusit sa controleze total centrele de putere care decid sau Putin este doar un papusar, asa cum se intampla de obicei in SUA unde presedintele este controlat total de centre de interese obscure. Se discuta uneori de FSB si de puterea pe care serviciul o are si despre cum Putin nu este decat un tovaras dintre mai multi care a reusit sa mentina un echilibru si sa apere interesele celorlalti tovarasi.

Multi zic, ca la cat de salbatica e Rusia, sa ne multumim ca il avem pe Putin si ca nu avem alti turbati cum se intampla in Koreea de Nord.

Nu putem visa la o democratizare a Rusiei, asa cum nu putem visa la o democratizare a Romaniei. Democratia romaneasca este originala si are specificul ei in contexul geopolitic actual: avem presa libera, deoarece suntem si noi a cincea roata la UE, au nevoie de paznici la granita de nord si totodata de sclavi care sa le stearga la fund babacii, de aceea ne-au primit si pe noi si prin urmare, ne-au oferit democratie si libertate – nu asa se spune? Ca democratia noastra e consecinta apartenentei la UE, ca si cum cei care au murit in 89 au facut-o de fraieri?

Social, Rusia este o tara ratata, o societate in deriva. Demografia, coruptia, dependenta de tatuc, nu au permis dezvoltarea unei societati bazate pe principii capitaliste si nici cu afinitati prea mari catre libertate si democratie. Aceasta ar fi insa doar o parte a problemei. Cealalta parte este ca Rusia nu este deloc omogena, fiind un amalgam de popoare cu mentalitati si aspiratii variate. Este doar o chestiune de timp pana cand impactul globalizarii si al societatii deschise (cu sau fara organizatiile lui Soros), consecinta fireasca a tehnologizarii, vor produce valuri de transformari care vor pune sub semnul intrebarii chiar supravietuirea federatiei in forma actuala. In final, Rusia nu este deloc ferita de pericolul musulman. Daca deocamdata primavara araba s-a oprit in Siria, fiind mult “de munca” aici, nu este exclus ca Rusia sa devina viitorul target al inginerilor sociali iar filonul musulman sa fie o noua bomba cu declansare intarziata pe care americanii o plaseaza rusilor, pe langa toate celelalte (pretul petrolului, sanctiuni, Ucraina etc).

~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Bloomberg: Russia Wants Immigrants the World Doesn’t

[2] Bloomberg: Big Western Companies Are Pumping Cash Into Russia

[3] Zerohedge: The Oil-Gas War Over Syria (In 4 Maps)

[4] Rules for Polar Shipping Advance

[5] RT: Russia’s banking system has SWIFT alternative ready

Despre cuvantul IPS Andrei la deschiderea Conferintei Internationale despre Sfantul si Marele Sinod Ortodox

Deoarece ortodocsii romanii sunt cam iritati cu privire la sinodul din Creta, intitulat oficial Sfantul si Marele Sinod Ortodox, oficialii ortodocsi au cam inceput sa organizeze conferinte internationale pentru a-i convinge pe romani ca acest sinod chiar a aparat ortodoxia si a pastrat-o neschimbata, in ciuda schimbarilor si ca desi credinciosii romani nu primesc acest sinod, profesorii si invitatii straini vor reusi sa mai elimine din acest “scepticism”.

Cum s-a aparat ortodoxia la acest Sinod si ce argumente in aceasta privinta vor aduce invitatii straini, ramane sa vedem. Suntem insa siguri ca asa cum si alti ortodocsi de pe alte meleaguri sunt la fel de sceptici ca noi, probabil teologii nostri (profesori de teologie) merg si ei conferinte prin alte parti pentru a incerca sa promoveze ideea de unitate si fiabilitate a acestui sinod.

Din start as dori doar sa fac o mica observatie de bun simt as zice eu: un angajat oficial al unei institutii BOR aflata sub ascultarea unui ierarh nu va putea avea o parere diferita de ierarhul sau . Este de bun simt si este de inteles: in Biserica ascultarea este sfanta. Nu insa cand in discutie sunt chestiuni importante ce tin de adevar, moralitate sau dreapta credinta. Daca un profesor de teologie de exemplu, a ales sa fie profesor de teologie, in momentul in care ierarhul de care asculta nu mai reprezinta ortodoxia ci reprezinta neo-ortodoxia (o noua versiune a ortodoxiei), acel profesor nu prea mai are de ce sa asculte, ci in primul rand ar trebui sa se problematizeze si sa se gandeasca care e datoria lui, chiar in conditiile grele de dependenta totala.

Lucrurile nu sunt insa chiar atat de simple. Una e sa vorbesc eu, Gigel, ce cred, care nu depind financiar si in nici un fel de buna-vointa sau tonurile unui ierarh si care am venit la ortodoxie prin propria mea alegere si nesilit de nimic de altceva decat de dorinta de a ma afla in adevar si alta e sa vorbeasca un profesor care desi iubeste ortodoxia are familie, primeste salariu si are o intreaga cariera in spate, toate depinzand de o semnatura. Pentru cine este “captiv” ierarhului, spunerea adevarului este foarte dificila si necesita o pregatire duhovniceasca extrema, fara nici un punct slab prin care vrajmasul poate ataca. Probabil, pentru majoritatea angajatilor din sistemul oficial, cel mai mare act de curaj pe care si-l permit este tacerea si ignorarea acestei chestiuni si a altor chestiuni “sensibile”. De unde si nevoia de a organiza conferinte “internationale”. Bineinteles, cel mai greu este deciderea acelui punct in care compromisul face mai mult rau decat bine si in care “ridicarea impotriva” este chiar mandatorie, la mijloc fiind mantuirea sufletului. Personal nu stiu sa spun daca acest punct a venit deja si in ce conditii trebuie ca cei care sunt “legati” trebuie sa se dezlege. Cred insa ca existe trepte ale acestui proces, in sensul ca ruptura nu are sens sa se faca brusc si fara motive intemeiate. Atentia trebuie indreptata mai ales in interior, inspre propriile noastre intelegeri si manifestari ale credintei. Important este ca noi sa nu ne sucim mintile si chiar daca pe langa noi, este deja ciuma, sa incercam sa ramanem neatins.

Pare paradoxal ca tocmai in biserica care se pretinde cea adevarata si in care moralitatea, integritatea si adevarul sunt la mare pret este dificil sa graiesti ceea ce crezi pentru a nu fi extirpat din start. Aici nu as da vina doar pe ierarhii care nu incurajaza dialogul si care si-au facut o imagine de tartori – sunt cazuri oricum putine si marginale – cat mai ales as da vina pe ortodocsii “ascultatori” care s-au obisnuit sa taca si sa adopte atitudinea de “yes-man”-i, iar asta este in general o meteahna a noastra a romanilor si este specific unei culturi slabe in care dialogul este cvasi-inexistent iar sustinerea unor valori sau idei proprii lipseste cu desavarsire, fiind inlocuite cu corul anonim al ratelor macanitoare care repeta aceeasi partitura si cu lipaitul de palme tovarasesc mostenit – dar nu dobandit – din epoca comunista.

Voi incepe cateva comentarii la cuvantul IPS Andrei (dar si la hotararile sinodului) prin a face ma intai mentiunea ca IPS Andrei este unul dintre ierarhii pe care ii apreciez si simpatizez si din cauza cuvantului bland si a tonului impaciuitor pe care il are – semn al unui suflet curat si duhovnicesc. Este specific mai ales ardelenilor acest aspect la care mai ales oltenii au mare afinitate: cuvantul bland, din motive lesne de inteles. Ca si Pr. Teofil Paraian insa, IPS Andrei are unele “alunecari” catre catolici, neintelegand prea clar diferentele sau nedandu-le nicio importanta.

Ca oltean care traieste in mijlocul a 99% de ortodocsi, este posibil ca eu sa nu inteleg ca traind o viata intreaga intre eretici de tot felul este posibil sa te mai “netezesti” si sa ignori sau sa ai alt fel de a vedea lucrurile sau e posibil sa ai un alt fel de a le exprima, desi cei mai fermi aparatori ai ortodoxiei pe care i-am vazut in viata mea sunt chiar ardelenii “furati” de la eretici si care cunoscand cum a fost “dincolo”, apreciaza mult mai serios importanta ortodoxiei si inteleg ce inseamna “a nu ne da cu altii”, nici in cele mici si nici in cele mari.

Sa luam asadar pe rand cateva aspecte ale cuvantului introductiv al IPS Andrei cu privire la Sinodul din Creta, cu mentiunea ca desi le-am mai abordat in alte articole, nu strica sa le repetam, deoarece Sfantul Sinod din Creta am vazut ca pretuieste claritatea si formularea unor lucruri care erau deja clare, dar trebuie facute si mai clare, cum ar fi pacea, libertatea, egalitatea, fraternitatea, demnitatea, etc.

Desi vom aborda pe alocuri si argumentele si observatiile IPS Andrei, nu le vom evalua cat de corecte sunt raportat la hotararile Sinodului. Chiar faptul ca exista o varietate de nuante prin care hotararile acelui sinod pot fi interpretate si exprimate de adepti denota ceva nefiresc. In general, multitudinea nuantelor este fireasca in dialogul uman si in intelegerea lumii – fiecare om are ochii lui prin care vede lumea – desi unde este un singur Duh, ne-am astepta sa nu fie deloc moduri diferite de a intelege si de a interpreta hotararile. Vom vedea cateva exemple in acest sens. Nu va plictisesc argumentand cele spuse mai sus, doar amintesc un singur caz: IPS Vlachos, un mitropolit grec care si el a participat la Sinod si are cu totul alte pareri, nici macar nuante. As da doar un mic citat din nenumaratele cuvinte si articole scrise de acesta dupa Sinod:

Părinții Sinodului V-VI Ecumenic îl numesc pe Arie „rău-credincios”, pentru că a dogmatizat „o diversitate de dumnezei sau politeismul”; pe Macedonie l-au numit „necurat” și l-au izgonit dimpreună cu „vrăjmașii adevărului” cei mai dinainte, ca pe un rob care a îndrăznit cu nerușinare să exprime o părere neîntemeiată despre Stăpânul său; pe Apolinarie îl numesc „inițiat într-ale răului”; pe Nestorie îl numesc „poet delirant”; pe Eutihie îl caracterizează drept „cel deșert” etc. Și în aceste cazuri folosesc verbele „împreună conducându-i afară”, „cei ce au căzut”, „să fie scos”, „să cadă” etc. Și la sfârșit este scris că, dacă cineva nu ține credința transmisă prin tradiție și nu îmbrățișează dogmele bunei credințe, nu crede și nici nu propovăduiește astfel, ci ar încerca să se ridice împotriva acestora, „să fie anatema, potrivit hotărârii așezate acum de către sfinții și fericiții Părinți arătați mai înainte, și să fie scos și să cadă din starea creștinească întocmai ca un străin”. Asta înseamnă că sunt pomeniți Părinții Sinoadelor Ecumenice, iar nu pur și simplu Sinoadele, iar Părinții nu acceptau împăcarea sau coexistența cu erezia, și nici nu se raportau la aceste situații în spirit relativist. În subiecte de credință, diplomația nu-și are locul. (sursa)

Argumentul “eficientei” propagarii credintei: IPS Andrei isi incepe cuvantul cu un citat de la Sf. Apostol Pavel care ne indeamna la pastrarea credintei cea de obste. Apoi declara: “aceasta credinta data sfintilor o data pentru totdeauna, a dorit si Sf. si Marele Sinod sa fie propagata mai eficient in lumea aceasta bulversata si in care toate lucrurile sunt date peste cap“.

Recunosc ca este prima data cand aud pus in fata apararii acestui sinod argumentul “eficientei” propovaduirii. Desi a inceput cu versetul care indeamna la “pastrarea credintei”, vedem ca pana si acest verset este folosit ca introducere pentru sublinia baza argumentarii ulterioare”eficienta”. Este ceva nou in apologetica sinod-cretiana. De altfel, cuvantul “eficienta” cu privire la propovaduirea credintei este folosit de mai multe ori de IPS.

Cu privire la “lumea bulversata in care lucrurile sunt date peste cap”, eu sunt mirat ca un ierarh ortodox nu are cunostinte de istorie: de-a lungul a 2000 de ani, ortodoxia a tot trecut prin vremuri “bulversate”, pline de relativism, de oprelisti, de incertitudini. Nu este insa singurul: multi ortodocsi in ziua de astazi se tanguiesc: vai ce vremuri de pacat, vai ce vremuri apocaliptice, ca acum niciodata! Ce bine era pe vremuri, in trecut, in semanatorism!

Incercarea de a ne prezenta lumea de astazi ca o lume speciala, cu probleme speciale, care necesita solutii speciale, este doar o simpla tehnica de a justifica innoirile. Doua milenii nu a fost nimic special, lumea a fost ok , de aceea am si putut pastra credinta asa cum a fost. Acum, deoarece lumea e speciala si e bulversata, trebuie sa ne schimbam si noi.

De altfel as pune eu intrebarea: in care epoca a fost pace deplina si lumea nu a fost bulversata si in care ortodoxia “s-a propagat” fara probleme? Nici macar in epoca Sf. Constantin in care crestinismul a fost acceptat, promovat si chiar oficiat nu a fost “claritate”, primul lucru pe care l-a facut imparatul fiind tocmai un Sinod care sa limpezeasca cat de cat lucrurile sau macar sa le limpezeasca pentru el, care dorea sincer sa cunoasca si sa stie care este adevarul. Iar la acest Sinod, desi imparatul si-ar fi dorit unitate si buna-intelegere, sfintii parinti au fost necrutatori cu ereticii si Sinodul a produs o unda de soc, separand graul de neghina.

Faptul ca la primul sinod, principala batalie s-a dus intre a determina care cuvant este mai potrivit: homoousios sau homiousios [detalii], ne poate arata destul de clar cat de bulversata era lumea in acele vremuri. Si la fel am putea cu usurinta demonstra despre toate vremurile. Argumentul ca “vremurile sunt tulburi” cred ca este gresit din orice punct de vedere l-am lua, nu doar teologic. Dupa parerea mea, comparativ cu alte vremuri, traim o perioada mult mai buna. Iata doar cateva argumente:

  • accesibilitatea comunicatiei: informatia circula rapid si comunicarea instanta este posibila intre oricare doua persoane de pe acest pamant; oricum am lua-o si oricat de tehnofobi sau speriati am fi de cantitatea de informatie si riscul potential de a ne “infecta” cu “zgomot” (argumente penibile de altfel), accesul la informatie si la comunicare este indubitabil unul bun; de altfel, in rai, comunicarea va fi instanta, fiecare va putea transmite un mesaj oricui sau tuturor instant si fara oprelisti; cantarile “ingeresti” nu sunt altceva decat comunicarea permanenta a fapturilor cu Dumnezeu si cu alte fapturi; prin fiecare comunicare cu Dumnezeu omul va descoperi noi si noi taine pe care le va intelege partial si pe care si le va clarifica prin comunicarea cu alte creaturi ale lui Dumnezeu, fie ei oameni, fie ingeri; omul va observa noi si noi nuante ale comunicarii directe cu Dumnezeu, asa cum astazi citim Biblia si talcuirile la Biblie si ne minunam de fiecae noi intelegerile descoperite; emotia momentului in care mintea noastra asimileaza aceste intelegeri este exprimata prin termenul de “cantare”; este adevarat ca o data cu abundenta informationala creste si zgomotul, dar nimic nu ne impiedica sa dam volumul mai incet sau sa apasam ALT-F4 daca vrem liniste; de altfel, impotriva abundentei informationale, si la aceasta “problema contemporana” traditia bisericii ortodoxe are leac: discernamantul;
  • nu chiar toate lucrurile sunt date peste cap: pare hilar sa argumentam ca, in comparatie cu alte vremuri, societatea de astazi este una mai civilizata; razboiurile, rascoalele, foametea, greutatea de a procura cele necesare pentru traiul de zi cu zi, bolile si tirania conducatorilor erau ceva normal pana acum cateva sute de ani; desi mai exista razboaie, desi mai exista tirani pe ici pe colo, in lumea de astazi, comparativ cu alte vremuri, traim mult mai bine; saracii de astazi traiesc ca boierii de alta data: au cozonac, au apa in casa, daca ii doare capul ia o pastila si le trece si nu sunt nevoiti sa faca economie la lumanari;
  • lipsa reperelor: este o mantra des folosita; se spune: oamenii nu mai au exemple pozitive si cu greu pot sa vada modele exemplare in ziua de astazi, deci e firesc sa ingaduim casatoria cu ereticii. Serios?! Pana si cel mai tehnofob ortodox, a auzit de miliardarul rus cu unsprezece copii care a parasit lumea si s-a retras la viata la tara, ducand un trai linistit si pasnic in mijlocul naturii;

Da, exista tulburare, exista inselare, exista ispite, exista manipulare. Dar nimic nu e nou. Toate astea au existat intotdeauna. Tanguirea ca lumea de astazi este “altfel” decat lumea de alta data si prin urmare trebuie sa oferim “o alta ortodoxie” oamenilor pentru ca cea veche era pentru vremuri mai putin tulburi este aberanta.

Argumentul “eficientei” este de asemenea unul de neinteles. “Eficienta” ortodoxiei cred ca s-a dovedit fara tagada si nu mai trebuie “imbunatatita” in nici un fel, altfel nu ar fi trecut prin cate a trecut. Poate mai bine ar fi ca un viitor sinod sa promoveze pastrarea nealterarii tuturor celor mostenite in ortodoxie si care si-au dovedit eficienta de-a lungul timpului.

Aici as reaminti doar perioada comunista: daca ortodoxia nu era indeajuns de “eficienta” oare nu ar fi fost exterminata total? Ori daca ortodoxia a rezistat in comunism, oare nu poate rezista in societatea democratica din lumea de astazi, cu toate metehnele ei? Dincolo de aspectele legate de “tehnica promovarii ortodoxiei”, sa nu palavragim aiurea si sa credem ca eficienta sau ineficienta “promovarii” ortodoxiei depinde de priceperea tehnica si felul cum o facem noi, cat mai ales de lucrarea lui Dumnezeu si de bagajul de har cu specific de propovaduire al fiecarui propovaduitor in parte. “Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.” (Corinteni 12#28). Setea asta de “propovaduire” hei-rupista la nivel oficial este ingrijoratoare prin prisma semnalelor si a subintelesurilor mai mult sau mai putin explicite: daca ne vom pastra ca pana acum, inchistati in dogme, nu vom atrage prea multi crestini de la alte “biserici”, trebuie sa fim si noi mai toleranti (adica mai putini ancorati in dogme si canoane) ca sa avem succes pe plan prozelitistic.

Desi am promis ca nu o voi face, totusi voi sublinia o mica abatere a IPS Andrei fata de Hotararea 1 a Sinoduli care combate “prozelitismul”. Deci daca indemnul este de pace si buna-intelegere cu toti crestinii, de deschidere si toleranta frateasca fata de alti crestini si alte religii, de unde aceasta mentiune a IPS Andrei referitoare la “eficienta” raspandirii dreptei-credinte?

As incheia cuvantul despre “lumea contemporana” cu o mica mentiune: orice schimbare in ortodoxie justificata de “realitatile contemporane” nu denota decat o proasta intelegere a ortodoxiei care are un raspuns pentru orice situatie, fiind drepta invatatura care ne arata pe ce cale sa mergem. A spune ca ortodoxia trebuie adaptata deoarece nu ne mai arata pe ce drum trebuie sa mergem, e ca si cum as avea o harta si cand ajung in fata unui drum greu de mers care nu imi mai convine, zic: hai sa schimb harta, ca asta nu mai e buna.

Este strigator la cer ca am ajuns vremurile in care ierarhii sa ne spuna: mai copii, mai lasati-o moale, hai sa mai schimbam si noi cate ceva, hai sa vedem cum merge lumea, ca credinta noastra e cam veche, nu mai raspunde la toate cerintele, trebuie actualizata. Sa nu ne miram insa, nu e nimic nou nici in aceasta privinta. Cititi istoria bisericii si veti gasi situatii similare in toate epocile.

Despre tema 1 din cele 6 abordare la Sinod, IPS Andrei zice: “contributia Bisericii Ortodoxe la realizarea pacii, dreptatii, libertatii, a fraternitatii si a dragostei intre popoare si la inlaturarea discriminarilor rasiale si alte discriminari. Ce poate fi mai actual acum decat misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea contemporana?“.

Sfantul Paisie Aghioratul zicea ca o picatura de urina in aghiasma, spurca toata apa. Eu nu pot trece peste enuntarea acestei teme fara a mi se ridica parul cu privire la formularea “alte discriminari” pe care nu trebuie sa le detaliez. Mi se ridica parul si la aia cu pace, fraternitate, egalitate, dar parca la asta ultima mi se ridica mai mult. Pentru cei care au avut tangenta cu fractalii stiu ca un fractal este dat de un pattern de baza care evolueaza si produce structuri complexe. Nu doar patternul initial sau altfel spus “samanta” dar si alte forme care se repeta pot fi apoi observate in fractal la orice scala ne-am uita.

Parintele Teofan Paraian spunea “mintea stramba toate le stramba”. Odata trecut in text alb pe negru “alte discriminari” oare ce sanse sunt ca daca tot poporul ortodox ar fi oi blande si ascultatoare si s-ar lasa condusi oriunde zic pastorii fara sa carteasca, sa nu ajungem si la discriminarile homosexuale si sa vedem si in bisericile noastre casatorii ortodoxe iar textele cu Sodoma si Gomora sa le vedem scoase din Biblie? Cum de nu au trecut acolo clar la care discriminari se refera ci le-au lasat puncte goale? Cine semneaza un contract care mai are pe ici pe colo in text niste puncte puncte lasate sa fie umplute ulterior de altii?

Cei care au formulat aceasta prima tema, fie sunt ei bulversati fie au vrut sa ne bulverseze pe noi. Oare le era greu sa treaca toate formele de discriminare impotriva carora isi propune Biserica Ortodoxa sa lupte, “ca sa eficientizeze propagarea credintei”? Au obosit de scris sau nu mai aveau hartie?! Oare sunt exagerati cei care se sperie de bombe aiurea intr-o lume in care homosexualitatea este impusa prin lege si in care unii preoti catolici sunt arestati pentru ca citesc din Biblie acele pasaje cu Sodoma si Gomora, sau intr-o lume in care toti ceilalti “crestini” au lasat ciocul mic cand vine vorba de sodomism (vezi cum a schimbat Papa raportarea Bisericii Catolice la homosexualitate)?

Aceasta mica si “lasata la urma” mentiune de “alte discriminari” oare nu a fost indeajuns pentru a revolta pe niciunul dintre ierarhii nostri si pentru a clarifica si a trece acolo toate discriminarile sau pentru a reformula?

Eu as zice, evident ca nu. Avem toate bazele sa ne speriem si sa ii suspectam de manipulare si lucruri necurate pe cei care – fie ei ierarhi, fie simpli profesori de teologie sau ce-or fi fost ei participanti si organizatori la acest sinod, au ales si au acceptat aceasta formulare. Nu din prostie au facut-o, nu ii acuzam de prostie si nici de neatentie.

Mentiunea cu “alte discriminari” este poate doar una mai vizibila insa astfel de “fractali” sau altfel spus, seminte ale raului, sau altfel spus, fisuri in piatra, au fost plantate strategic in mai multe locuri si cu diverse obiective. Se intampla ca asta sa fie doar cea mai vizibila si mai clara pentru toata lumea.

Sa revenim insa la tematica in sine si la semnul de intrebare pus de IPS Andrei: “ce poate fi mai actual acum decat misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea contemporana”? Si mai apoi, IPS Andrei mentioneaza despre crestinii din Siria si din Egipt care au probleme si justifica astfel importanta discutarii acestui subiect. Ca ortodox, totdeauna mi-a fost clar ca ortodoxia promoveaza pacea si iubirea intre oameni. Nu este nimic nou de adaugat in aceasta privinta si iata totusi ca se adauga: fraternitatea! Cat de pervers si urat este acest cuvant mai ales cand este lansat de oameni cu interese obscure si impotrivitoare vointei lui Dumnezeu. Iubirea este cu mult mai mult decat fraternitatea, ca sa nu mai spunem de dreptate sau libertate. Iubirea le cuprinde pe toate si iata totusi ca trebuie sa discutam despre drepturile omului si ni se sugereaza ca ortodoxia are unele lipsuri si ca trebuie sa se preocupe mai mult.

Dincolo de capcanele formularilor, sa acceptam ca formularea si explicitarea raportarii Bisericii Ortodoxe la aceste subiecte nu e nimic rau in sine, daca ar avea un scop clar si un program clar. Daca citim ce s-a hotarat in documentul final si incercam sa intelegem concret ce ni se cere noua, ortodocsilor in aceasta privinta, vom avea unele probleme deoarece nu este nimic nou decat folosirea unui limbaj predominant laic pentru exprimarea unor idei de baza ale crestinismului: valoarea omului, valoarea pacii, valoarea libertatii si a dreptatii. Iata cativa termeni extrasi din documentul final: cooperarea intercrestina, eforturile pacifiste, coexistenta pasnica, convietuirea sociala. Va provoc sa gasiti vreun termen cu privire la liberte, egalite, fraternite care nu au fost folositi aici.

Daca vom sterge citatele din sfintii parinti si formularea argumentarii, vom vedea pe scurt cateva idei: trebuie sa colaboram cu alti crestini pentru a face pace la nivel local si international. Eu nu pot sa nu ma intreb: dar pana acum ce am facut? Pana acum, noi ortodocsii am fost cumva promotori si doritori de razboaie, am ezitat cumva la a ne dori pacea si la a lucra pentru pace. Sincer, eu unul, nu inteleg rostul acestui prime hotarari si ce anume aducea ea nou, ce clarifica, care erau partile neclare de pana acum, care e adaosul acela necesar catre trebuia facut, pentru ca altfel era o nedeplinatate a raportarii ortodoxe la lume cu privire la aspectele: pacea lumi, respectarea libertatii si demnitatii umane, ajutorarea altor oameni etc.

Din documentul cu hotararea, mi-a atras atentia in special un anume citat:

“Biserica Ortodoxă crede că este de datoria ei să încurajeze tot ceea ce este în mod real în slujba păcii și care deschide calea spre dreptate, fraternitate, adevărata libertate și dragoste reciprocă între toți fiii Unicului Părinte Ceresc, precum și între toate popoarele” (sursa)

Mi-a atras atentia deoarece mi-a adus aminte de un articol citit pe un blog in limba engleza:

Harmony” or, more often used, “Peace and Harmony,” has become one of the important mantras or memes of North American Freemasonry. Our meetings – stated and called communications – open with some variant of the above statement, and close with some variant of “peace and harmony prevailing.” (sursa)

Nimic nu este intamplator si sa nu credem ca originala formulare “Unicul Parinte Ceresc” in locul lui Dumnezeu sau Tatal Atottiitorul este folosita la intamplare. Ni se arata prin aceasta formulare ca toti avem acelasi parinte ceresc. Ni se repeta ca o mantra. Prin aceasta perspectiva, intelegem de ce lucruri care noua ortodocsilor ni se par clare si simple – cum ar fi pacea, buna intelegere, dreptatea, valoarea umana –  trebuie reformulate si evidentiate.

In continuarea documentului despre “pace”, vedem cum Sfantul Sinod in aceasta prima Sfanta Hotarare condamna razboiul:

Biserica Ortodoxă condamnă, de asemenea, războaiele provocate de naționalism, precum și pe cele care provoacă epurări etnice, schimbări ale granițelor statale și ocuparea de teritorii.

Aici miroase a Putin de la o posta. Daca in alte vremuri Sfintele Sinoade dadeau anatemei pe eretici si le ziceau pe nume, Sfintii Parinti de astazi dau condamna cu subinteles pentru actiuni generice si discutabile, lasandu-ne pe noi sa intelegem la cine si la ce se refera. Condamnarea razboaielor provocate de nationalism nu e rea, dar daca tot s-a facut condamnarea razboaielor nu strica sa fie adaugata si condamnarea razboaielor pentru petrol daca tot o facem anonima, mai ales ca prin prisma efectelor si a amplitudinii acestea din urma sunt mult mai devastatoare si mai raspandite.

Sa revenim insa la IPS Andrei, al carui cuvant ne-a dat prilejul sa discutam din nou despre acest Sfant Sinod. La capitolul despre diaspora ortodoxa, IPS Andrei aminteste faptul ca diaspora ortodoxa niciodata nu a fost mai mare ca acum si ca de aceea e normal sa acceptam ignorarea canoanelor cu privire la existenta unui singur episcop intr-o cetate mare, din motive pastorale: pentru ca fiecare neam are nevoie de preoti slujitori in limba lor, din acest motiv trebuie permis ca sa existe ierarhi pentru fiecare biserica in parte. “Ce-ar face romanii nostri din Franta, daca nu ar avea mitropolitul lor acolo? Nu stiu cum s-ar descurca cu un mitropolit grec, sa zicem”.

Poate incapacitatea de a rezolva aceasta problema reala si abatera mutuala (in buna intelegere) a tuturor bisericilor ortodoxe de la canonicitatea organizarii este poate cel mai clar semn ca Duhul Sfant nu a prea lucrat prin acesti sinodali pentru ca daca i-ar fi luminat, ar fi gasit o solutie sa se ajunga la unitate, care nu este ceva rau, ba din contra. Avem deci, pe de o parte apel la unitatea tuturor oamenilor, indemnam ortodocsii sa se inteleaga cu toti ereticii si cu paganii, dar avem ingaduinta si toleranta mutuala pentru neintelegerile intre ortodocsi. Caci realitatea de facto nu este alta, decat ca faptul ca fiecare biserica nationala are episcopul ei pe acelasi teritoriu cu al altei biserici ortodoxe, este in fapt semnul unei lipse de fraternitate si toleranta intre ortodocsi, mai precis intre ierarhii acelor ortodocsi.

“Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine” nu a mai fost citat de data aceasta de IPS Andrei. Cum pot sta linistiti ierarhii bisericilor romane si grecesti de exemplu, avand fiecare episcop trimis in Franta si nelucrand nici unul pentru clarificarea situatiei si pentru indeplinirea poruncii unitatii? Daca ei nu sunt capabili sa faca unitatea intre ortodocsi, de ce sunt credinciosii de rand indemnati sa accepte unitatea cu papistasii si ereticii?

Avem asadar urmatoarea situatie: fiecare patriarhie isi are episcop trimis pentru diferite zone, mai mult sau mai putin suprapuse. Canonic, aceast lucru nu este permis. Apostolii faceau episcopi si apoi in fiecare localitate fiecare episcop sfintea preoti. Primul venit, singurul pastrat altfel spus. Fiecare sat, fiecare localitatea, depindea de o anumita episcopie care numea preotul pe teritoriul respectiv.

Revenind la argumentul “eficientei” sau al activitatii pastorale, s-ar pune intrebarea: cum pot romanii sa beneficieze de slujba in limba romana daca episcopul locului ar fi fost grec? Raspuns: simplu! Episcopul grec ar hirotosii un preot roman sau ar cere altor episcopi romani, ca din dragoste frateasca si unitate in duh, sa ii trimita preoti vorbitori de limba romana, atat cati ar fi nevoie.

Realitatea este mult mai complexa, existand frecusuri si “razboaie de autoritate” in nenumarate locuri, ca sa nu mai mentionam ca exista suprapuneri nenumarate cu un grad variabil de unitate intre cei care se suprapun si cu scopuri mai mult sau mai putin justificate de aspectele pastorale reale. Aspecte pastorale sunt reale, dar nu determinante pentru organizarea unei biserici locale. Istoria tulburatoare recenta dar si orgoliile unor comunitati au dus la situatii aberante cum a fost existenta in perioada comunista de sfarsit a doua episcopii romanesti la Paris: una tinand de Romania si alta de Biserica Rusia din Exil (ROCOR) din SUA! Abia in 2009 (la 10 ani de la caderea comunismului) romanii ortodocsi s-au unit sub acelasi episcop. Realitatile nespuse dar palpabile carora se datoreaza aceste suprapuneri si lipsa unei unitati reale acolo unde e posibil sunt de fapt orgoliile si interesele individuale (si de grup).

Deci nu doar ca nu exista unitate intre ortodocsi in acele teritorii unde nu a existat o biserica traditionala ortodoxa sau unde aceasta nu mai exista, dar nici macar in randul ortodocsilor de aceeasi nationalitate nu prea exista peste tot unitatea sau aceasta s-a realizat abia recent, dupa zeci de ani de la terminarea comunismului care a produs ruperi chiar si in afara granitelor. Daca in vremea comunista era greu de conceput unitatea intre o episcopie din afara si biserica mama, dupa caderea comunismului lucrurile trebuiau simplificate. De altfel, eu unul nici nu inteleg de ce romanii din Franta, in perioada comunista, au format o episcopie proprie si nu s-au afiliat la greci care aveau deja o episcopie? Sa fii fost grecii rauvoitori sau sa nu fii dorit unitatea?

Cat de greu ar fi ca macar grecii cu romanii care oficial sunt in relatii bune, fara probleme, sa se uneasca, sa cada de acord asupra unei organizari si sa formeze o singura episcopie, care sa fie samanta unei unitati cat mai largi a ortodocsilor din Franta, indiferent de nationalitate. Aspectele pastorale, legate de limba pot fi cu siguranta rezolvate, sunt nenumarate posibilitati. Unirea este insa greu de facut tocmai pentru ca increderea in celalalt presupune unele riscuri. Iubirea este cel mai mare risc: risti sa dai totul si sa nu primesti nimic.

Din pacate ortodocsii in ziua de astazi, atat credinciosii cat si ierarhii sunt departe de constientizarea importantei unitatii. De astfel, unitatea este intr-un declin continuu de peste 2000 de ani de la punctul in care in prima biserica crestinii aveau totul in comun, pana la punctul in care romanii ortodocsi din Germania – de exemplu – isi pun mai mult nadejdea in colaborarea si ajutorul primit din partea nemtilor protestantilor decat al fratilor de credinta rusi.

Dezbinarea inter-ortodoxa este o mare durere contemporanta si una dintre putinele motive care ar fi justificat intrunirea acestui Sfant Sinod si punerea bazelor pentru o viitoare unitate. Sau poate Sinodul ar fi trebui sa se tina tocmai atunci cand unitatea ar fi fost rezovlata deja. Oficializarea Adunarilor Episcopale – un fel de casatorie de proba sau concubinaj eclesiastic – si punerea batistei pe tambal este din pacate un pas inapoi. S-a depus poate mai mult efort la acest Sinod pentru discutarea si reglemnetarea participarii  la adunari eterodoxe in randul Consiliului Mondial al Bisericii si s-a discutat poate prea mult despre acceptarea (a “folosirii” termenului doar  deocamdata) altor biserici care nu sunt ortodoxe, decat in incercarea de a ajunge la o unitate inter-ortodoxa, macar in acele tari unde este deja extrem de stringenta unitatea ortodocsilor si unde chiar populatia autohtona are nevoie de aceasta unitate si este gata sa primeasca Buna Vestire.

Cu privire la comentariul IPS Andrei despre acceptarea termenului biserici cu referire la eretici pe principiul ca ei asa se numesc pe ei de atatea secole si ca nu putem sa ii numim altfel, sincer imi este rusine de rusinea lui sa vina cu un asemenea argument. Din toate argumentele hilare aduse cu privire la aceasta gresala facuta la Sinodul din Creta (am mai comentat acum ceva timp cuvantul Pr. Rafail care justificase cu niste versete din Geneza) mie aceasta de fata mi se pare cea mai deplasata. Asadar, argumentul pentru ca noi sa numim biserici pe eretici este ca acestia isi zic biserica si ca o fac de sute de ani. L-as intreba pe IPS Andrei: dar oare Sfintii Parinti de la alte Sfinte Sinoade anterioare de ce i-au numit pe eretici “necurati”, “initiati in ale raului”, “poeti deliranti”, “deserti”, “anatema” si nu le-au zis crestini? Oare acei eretici nu se numeau ei pe sine crestini? Nu se credeau pe sine drept-maritori? De asemenea, unii homosexuali vor ca sa fie considerati si ei crestini. Cu acestia ce facem, ii numim si pe ei crestini si frati ai nostri intru credinta? Oricum, la ce era nevoie de o hotarare care sa expliciteze ce termen folosim cand ne referim la eretici este inca un semn de intrebare in spatele caruia nu putem decat sa banuim ca se incearca marea cu degetul. Fiecare e liber sa spuna cum vrea bisericilor, nu era nevoie de un Sfant Mare Sinod care sa decida chestiuni de lingvistica, desi orice ortodox s-ar fi asteptat de la un nou Mare Sinod Ortodox, dupa atata vreme, ca sa anatemizeze si noile secte aparute: protestanti si neoprotestanti, iehovisti, mormoni si de ce nu chiar new-age-ul care este tot o dracie.

In final, cu privire la acceptarea casatoriei cu eterodocsi argumentul in favoarea acestei schimbari adus de IPS Andrei ar fi ca deoarece unii ortodocsi traiesc in locuri unde sunt multi oameni de alte religii, si deoarece acestia se casatoresc cu eterodocsi, “ce putem sa le facem”? Pai sa nu le consideram casatoria lor ca fiind taina, ar fi cel mai simplu lucru! Deja s-a trivializat prea mult taina sfintei cununii incat mai pregnanta poate era initierea unei slujbe similare inmormantarii pentru sinucigasi care sa se faca celor care se casatoresc dar nu se spovedesc. Este o realitate de necontestat ca in ziua de astazi, multe tinere cupluri vin in fata altarului mai mult din inertie sau superstitie si pentru a face poze frumoase, nu din convingeri religioase, nici macar sumare.

Tot in acest cuvant vedem si o mica mare deviere a IPS: deja cei care amintesc de acest canon sunt considerati “absolutisti”, sunt denigrati. Putem avea o mostra de cum vor fi tratati cei care se vor opune peste 15 ani, la cel de-al 3-lea Mare si Sfant Nou Sinod Ortodox la acceptarea casatoriilor homosexuale. Va zice pe-atunci IPS-ul: “Multi ortodocsi traiesc in mijlocul homosexualilor, cu cine sa se casatoreasca daca sunt multi homosexuali?”

Pe de alta parte, acceptarea casatoriilor eterodoxe este numita “pogoramant”, desi pogoramant sau iconomie a fost si inainte, dar de-acum deja nu mai este pogoramant ci este hotarare a unui Sfant si Mare Sinod, avand o cu totul alta importanta si greutate pentru cei care vor primi fara ezitare aceste hotarari. In cuvantul sau, IPS ii ironizeaza pe absolutisti: “lucrul acela (cum ca ortodocsii trebuie sa se casatoareasca intre ei) il pot rosti in satul lor unde sunt numai ortodocsi si unde nu este cazul sa se casatoreasca un ortodox cu un eterodox”. Trecand peste deviatia ilogica – daca in acel sat sunt doar ortodocsi, ar fi chiar imposibil pentru un ortodox sa se casatoreasca cu un eterodox, ne punem intrebarea: ce sens si-ar avea acest canon pentru satele si locurile 100% ortodoxe? Pentru cine a fost dat acest canon daca nu tocmai pentru acele locuri unde ortodocsii au optiunea de a alege? Canoanele sunt ca semnele de circulatie, ne arata incotro sa o luam. Un semn de interzis la dreapta in lipsa unei intersectii este un non-sens.

IPS continua: “ce sa spunem noi care avem 4 milioane de ortodocsi in strainatate”? Pai am putea sa le spunem: daca tot sunteti 4 milioane, luati-va si voi unu cu altul, nu va mai uniti cu ereticii daca doriti taine ortodoxe. Multi traind in afara, se casatoresc cu eterodocsi si trebuie casatoriti. Nu putem altfel. “Este iubire crestina, aceasta?” zice IPS Andrei, putem sa ii lasam necununati? Dar oare este iubire crestineasca sa ii lasam la mearga la iad? Daca nu pretuiesc ortodoxia incat sa faca tot ce pot ca sa isi gaseasca sot sau sotie ortodocsi cu care sa traiasta o viata ortodoxa, cu care sa faca copii pe care sa ii educe ortodox, este iubire sa ii lasam sa faca o alegere gresita? Daca un politai ne opreste deoarece mergem cu 200km/h este aceasta iubire crestineasca ca sa ne opreasca si sa ne dea amenda? Este adevarat ca desi aveam de ales ca sa mergem cu 50km/h, noi ne grabim si vrem sa ajungem repede la destinatie. Este foarte posibil ca pe drum sa nu avem probleme si sa ajungem cu bine, dar mergand cu 200km/h ne asumam unele riscuri, de aceea legea impune amenda si politaiul o executa. De la caz la caz, unii politai mai au mana libera sa dea sau sa nu dea amenda, poate au libertatea sa dea doar un avertisment, poate ca soferul intelege, se roaga, promite ca nu va mai face. Insa daca se da lege ca viteza limita este optionala si este doar recomandata, oare cine va mai tine cont de aceasta limitare? Pogoramintele existau oricum pentru cazurile extreme, canoanele oricum nu sunt absolute in situatii limita. Cu aceasta ocazie insa, oficializarea acestui pogoramant si trecerea lui sub autoritatea unui Sfant si Mare Sinod, este de facto anularea canonului care obliga ortodocsi sa se casatoreasca doar cu ortodocsi.

Cu privire la casatorii, deja se fac multe pogoraminte astazi, de cele mai multe ori nejustificate. De la data organizarii pana la acceptarea unor costumatii sumare sau acceptarea de nasi care nu sunt ortodocsi, tot felul de suceli sunt lasate – din pogoramant – la alegerea credinciosilor. Eu unul nu inteleg, de exemplu, de ce in Saptamana Luminata s-a dat liber la nunti, desi este interzis. De asemenea, nu inteleg, de ce la cei care se casatoresc dar nu se spovedesc si nu tin cont de infranare, ba chiar desconsidera aceasta virtute si ii batjocoresc pe cei care asteapta pana la casatorie, li se pune si lor coroana pe frunte? Doar ca sa dea bine, sa faca poze frumoase? Deja simbolul coroanei este unul desuet, in general desi ritual se mentine, simbolic coroana nu mai reprezinta nimic, deoarece nu mai exista nunti si nuntasi la care coroana nu li se mai pune, coroana este doar un obiect de decor. Trivializarea casatoriei se va face insa pe toate planurile, renuntarea la conditia apartenentei la ortodoxie fiind doar o prima etapa pe acest plan.  In continuare, IPS Andrei, merge chiar mai departe decat Hotararile Sfantului si Marelui Sinod din Creta si declara: pogoramintele merg si in tara, nu doar in diaspora, dand exemplu cazul Clujului. Desi sunt 70% ortodocsi si aproape jumatate de milion, ortodocsii din Cluj au dispensa oficiala de la IPS Andrei ca pot sa se casatoreasca cu eterodocsii. Oare care e limita intre 70% si 100% peste care IPS Andrei nu mai considera “ca e cazul” ca un ortodox sa se poata casatori cu un eterodox?

O asemenea superficialitate cu privire la afinitatea fata de dreapta credinta la un ierarh ortodox, cu greu putem gasi. Canoanele sunt totusi canoane, fie ca ne plac, fie ca nu ne plac. Chiar daca unele au lipsuri, sunt completate de pogoraminte speciale sau se suprapun cu altele, in general in orice discutie in care cutumele credintei pot fi calcate in anumite situatii, din anumite motive, cu o mai mica sau mai mare frecventa, nu tratam si nu denigram ceea ce este normal, ceea ce este bun, ceea ce este firesc. Ierarhii si preotii au libertatea sa dezlege pacatele facute prin incalcarea canoanelor si chiar au multa libertate in interpretarea acestora. Insa cand 2000 de ani casatoria este inteleasa intre ortodocsi, nu poti acum peste noapte sa zici altfel, ca nu mai conteaza, va puteti casatori cum vreti, ca doar nu suntem intr-un sat in care toti sunt ortodocsi.

Casatoria cu un om care sa iti impartaseasca credinta nu este doar un moft al sfintilor parinti care erau foarte “absolutisti” ci este chiar un indemn firesc si de bun simt pentru tinerii de astazi si chiar pentru eterodocsi. E firesc ca sa cautam sa ne asemanam cu cel cu care ne casatorim in cat mai multe lucruri, dar de departe cel mai important este credinta si cu greu se justifica abateri de la acest canon, mai ales din cauza consecintelor evidente care pot apare: neintelegeri, certuri, frecusuri. Oricat de mare ar fi dragostea, cand ortodoxul si baptistul vor incepe sa discute despre Maica Domnului, vor iesi scantei. In primul rand cum va putea o femeie ortodoxa sa se casatoreasca cu un neoprotestant care ii va cere sa avorteze copiii [1]? Poate e dragoste crestineasca sa le ingadui casatoria, sa le permiti sa vina in biserica pentru poze, insa ai atentionat-o inainte pe femeie la ce riscuri se baga? Chiar daca ea isi asuma aceste riscuri, tu ca episcop iti asumi sa dai liber la cununii cu protestanti care nu considera avortul pacat? – si multe altele. Ce iubire crestineasca mai e asta sa lasi o femeie care desi ortodoxa, poate nu are habar de ce crede celalalt si care avand incredere in tine episcop, ca ii dai binecuvantare, se duce la iad punandu-si in spate jugul unei casatorii riscante? Oricum o va face si fara binecuvantare, ar putea fi un raspuns. De ce macar sa nu ii primeasca pe toti, ca poate asa, aratand “deschidere”, se mai lipeste ceva de ei?

Poate tocmai aici am ajuns la esenta hotararilor acestui sinod. Are prea multe si prea mari “deschideri”. Realizam ca fara ierarhii nostri probabil ar fi fost si mai multe si mai mari. Daca Sfintii Parinti de alta data si Sfintele Sinoade din alte vremuri aveau aceeasi apetenta la deschideri, ortodoxia nu ar mai fi fost ortodoxie in ziua de astazi!

~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1]  Protestant views on abortion vary considerably with Protestants to be found in both the “anti-abortion” and “abortion-rights” camps (sursa)

Două-trei boabe despre impozitul americănesc

Impozitul americanesc - Unicornul visat de PSDAm cam renuntat in ultimul timp sa urmaresc ce se intampla in Romania, luandu-mi deja doza de greata cu privire la politichia si actualitatile mioritice la inceput de an. De altfel, nu e nevoie sa fim la curent cu nimic ca sa realizam ca un partid comunist cu membri fara coloana vertebrala, cu alegatori care doresc doar pensii si salarii marite nu poate face nimic bun pentru tara.

Un proverb chinez spune “evenimentele viitoare isi arunca umbra inaintea lor”. Ori am avut deja parte de destula umbra din partea PSD-ului incat sa realizam ca Romania va intarzia inca cel putin patru ani din programul de reforma care este atat de vital prin prisma viitorului soc prin care va trece omenirea cand criza financiara inceputa in 2008 va ajunge la punctul culminant al dominourilor: cresterea dobanzilor la creditare si inflatia galopanta, coroborate cu razboiul tarifar care pe alocuri se va transforma in razboi militar – lucru deja inceput in Africa, Orientul Mijlociu, Ucraina si in curand in Koreea de Nord.

Cand analizam impozitul americanesc sa pornim de la intrebarile de baza: unde suntem, unde vrem sa ajungem si ce ar trebui sa facem pentru a ajunge acolo.

Unde suntem

Suntem la coada clasamentului în Europa la colectarea taxelor. Guvernul tânjește după acești bani, dar nu doar acest guvern ci toate guvernele anterioare care cred ca rata mica de colectare e datorata lipsei unui sistem indeajuns de coercitiv pentru a stoarce cat mai mult. Au mai fost pe ici pe colo unele voci care pun procentul mic de colectare pe faptul ca avem impozite mari, desi ar zice altii, noi avem impozite mici. Cat de grele sunt impozitele stiu insa doar cei care le platesc si cat de imposibil de platit pentru cei care nu pot sa plateasca stiu doar cei care nu le platesc. Intr-adevar exista un mic procent de populatie si firme care nu vor sa plateasca, asta tinand mai ales de mostenirea … culturala a acelei categorii de populatie pe care cred ca toti o cunoastem, fiind usor de depistat prin casele mari si masinile pompoase asociate unor restante din aceeasi categorie la plata impozitelor.

Daca ne uitam la cozile de la administratiile publice pentru plata impozitelor inainte de terminarea anului, cred ca putem sa vedem ca romanii sunt in general dornici sa plateasca impozitele. Cu mult mai mult decat cifra de 30% la care sunt colectate, desi eu am indoieli ca aceasta cifra are vreo legatura cu realitatea. O colectare de 50% la impozitele si conditiile actuale din Romania ar presupune ca firmele sa poata scoate profitul din alte capitole, ori de unde sa scoti daca situatia este care este?

Parerea mea este ca rata mica a neplatii se datoreaza situatiei de facto: fara evaziune, pur si simplu multe afaceri nu ar mai exista deloc si acei oameni ar muri de foame. Asa cum in natura exista un echilibru intre toate regnurile animale, tot asa si in economie: cei slabi si neputinciosi isi asuma riscuri, se hranesc cu ramasitele altora, mananca cat pot, pe unde pot, supravietuiesc in loc sa prospere, traiesc doar ca sa faca umbra pamantului, nu sunt capabili de mai mult. Asta cand vorbim de cei de jos: firme mici, afaceri de cartier, familiale etc.

Cand vorbim de cei mari, tot la legile naturale ajungem: apa se scurge de la deal la vale. E firesc si ca profiturile sa se scurga de la tarile cu impozite mari la tarile cu impozite mici. Nu din lipsa de patriotism isi muta marii oameni de afaceri romani profiturile in offshore-uri si nu din capitalism salbatic fac marile companii optimizari fiscale care le directioneaza automat profiturile inspre jurisdictii mai favorabile. Nu putem cere “fidelitatea” afacerilor la acelasi pachet cu toate celelalte lucruri pe care le cerem: preturi bune, produse de calitate si variate. Nu exista moralitate in optimizarea fiscala, cine cere ca profiturile sa fie platite la noi doar pentru ca firmele isi desfasoara activitatea aici sau obtin profiturile aici, nu inteleg nimic din economie si sunt doar niste papagali care la placinta vor inainte dar la razboi vor inapoi. Oricine ar fi pus in a alege: vrei bani mai multi sau mai putini (in conditii legale) si singurul criteriu de decizie ar fi dragostea fata de statul roman, sunt sigur ca nu va avea nici cea mai mica ezitare sa spuna: vreau bani mai multi. Daca se poate, daca e legal si daca imi permit, voi alege oricand sa platesc impozite mai putine. Este legea naturala a afacerilor, cautarea profitului este principiul existential al unei afaceri, fara de care nu am avea decat intoarcerea la comunism in care muncesc o mana de oameni, cei mai slabi si cei mai prosti iar restul traiesc pe spinarea lor.

Pe langa rata de colectare mica, la capitolul “unde suntem” poate ar trebui sa mai comentam putin si de situatia din jurul nostru. Anume: ce impozite au vecinii, ce avantaje / dezavantaje au afacerile de la noi cu cele din tarile vecine etc. Ca tara de granita a UE si NATO, din start trebuie sa subliniem: Romania este un mare risc pentru orice mare companie. Oricat de ieftina ar fi forta de munca, Romania prezinta un risc in situatia tensionata geopolitica din ziua de astazi. De aceea, o impozitare avantajoasa ar ajuta mult la diminuarea riscului total. Pe langa statutul de tara de frontiera, coruptia, lipsa infrastructurii si slaba educatie sunt alte mari minusuri ale Romaniei comparativ cu vecinii de la sud sau de la vest.

Unde vrem sa ajungem

Argumentul declarat al impozitului “americanesc” ar fi cresterea ratei de colectare: prin deduceri, oamenii vor cere bonuri si facturi si astfel va creste rata de colectare. Aici cred ca se insala foarte mult tovarasii, desi recunosc ca inselarea lor este una sincera, insa sensul ca desi multi ii suspecteaza ca impozitul americanesc este doar un prim pas in introducerea impozitarii progresive [1], eu nu cred ca PSD-ul doreste impozitarea progresiva pentru ca primele victime ar fi tocmai tovarasii care nu sunt deloc total straini de afaceri, firmele de partid ale PSD-ului alcatuind o buna felie din peisajul afacerist mioritic. Si cum inca nu au resit sa “rezolve” DNA-ul si procuratura, pentru a se putea intoarce la evaziune si afaceri “binecuvantate” de sefi, sa nu uitam ca in cele din urma si tovarasii isi scot profiturile tot din firme si nu doresc nici ei sa plateasca impozite. Singura dilema e cum sa faca ca impozite sa plateasca doar altii si ei sa nu plateasca. Acesta ar fi sistemul perfect pentru PSD: un sistem prin care toti ceilalti sa plateasca si doar firmele lor sa nu plateasca, desi din start firmele partidului traiesc oricum in alta lume in care competitia nu exista si singurul stres este sa nu fii prins cand dai comisionul.

Sa ne intoarcem insa la rata de colectare: in esenta, in principiu, ideea impozitului americanesc ar putea rezolva chestiunea colectarii. Diavolul este insa in detalii, in implementare. Aici nu vreau sa intru, deoarece nu stiu amanunte si oricum pana la lansare se vor tot schimba normele. O rata de colectare marita ar compensa intr-o oarecare masura scaderile datorate reducerilor TVA-ului si daca rata s-ar imbunatatii drastic (hope for ze best, nu-i asa?) partidul si-ar permite si alte scaderi de impozite care ar alimenta si mai mult consumul si teoretic ar ajuta la cresterea veniturilor din impozite. Acesta este un scenariu de vis, un scenariu ideal: impozitarea globala creste colectarea, care permite o noua reducere de taxe care stimuleaza din nou economia si permite astfel noi mariri de salarii si tot asa pana la urmatoarele alegeri.

Le doresc sincer succes tovarasilor in aceasta epopee, insa le-as atrage atentia ca in acelasi timp, haosul unei noi impozitari ar putea scadea drastic veniturile si ar putea produce socuri puternice in economie, pe mai multe niveluri. Desi este putin far stretched, as aminti aici cazul Indiei, cu interzicerea platilor cash. Masurile nu sunt comparabile insa situatia economica, trendurile si scopurile sunt extrem de similare. Nu detaliez, cine stie intelege.

Daca insa in spatele impozitului americanesc se afla scopuri ascunse, cum ar fi cresterea impozitarii prin cine stie ce scheme complicate sau efecte perverse sau de ce nu chiar introducerea impozitarii progresive, lucrurile sunt grave. Sa nu subestimam efectele birocratiei si ale capacitatii de revolta a romanului bun platnic. Foarte usor lucrurile se pot schimba peste noapte si dintr-o oportunitate de schimbare in bine se poate totul transforma intr-un esec periculos din care cu greu ne vom putea intoarce.

Sa facem doar un mic scenariu: sa presupunem ca dupa lansarea acestui sistem, se va introduce ulterior o mica marire de impozite, se va incerca cu degetul marea prin prisma impozitarii progresive. Firmele vor reactiona dur si nemilos printr-o taiere drastica a salariilor si asumarea riscurilor muncii la negru deoarece oricum capacitatile de control vor fi directionate catre componenta de “consultanta” intre timp, cei zeci de mii de specialisti care vor consulta populatia nu au de unde sa fie luati altundeva decat din randul actualilor inspectori si controlori fiscali.

Scarpinat la urechea dreapta cu mana stanga

Cam asa as caracteriza pe scurt aceasta tentativa. Desi are unele aspecte pozitive, primul fiind faptul ca macar SE INCEARCA ALTCEVA – ceea ce este un lucru extraordinar pentru tara noastra, impozitul “americanesc” are totusi o mare hiba: este prea complicat si nu are girul specialistilor. Din nou Romania incearca adoptarea unor forme fara fond. Fondul care ne lipseste noua in cazul de fata este organizarea: romanul nu este organizat si o stie foarte bine. Cu toate acestea, guvernantii spera altfel. Era mult mai usor pentru a creste rata colectarii ca guvernul sa construiasca autostrazi, ca administratia publica sa astupe gropile la timp si ca investitiile in statului si panselute sa creasca si banul public sa se vada ca da roate, fie prin drumuri mai bune, fie prin spitale mai dotate, etc.

Atunci oamenii ar fi mai responsabili si macar la micile firme rata de colectare ar fi alta. Caci la firmele mari, dupa cum am mai spus, nivelul de impozitare este cel care determina unde se plateste impozitul, acest nivel determinand gradul de investitii externe, capitol la care Romania sta jalnic, in lipsa capsunarilor situatia fiind chiar tragica.

Oricum principala problema la noi nu este rata de colectare cat masa de colectare. Oricat de multe si mari poveri ar reusi guvernul sa puna, cata vreme sectorul de stat este prea umflat si bugetofac si cat timp paralizeaza dezvoltarea unei economii de piata firesti si virile, colectarea va ramane un mizilic si nu va putea nici stimula prea mult dezvoltarea si nici mentine un stat social prea dezvoltat. Antreprenoriatul, micile companii, investitiile straine si competitia sunt singurele parghii care pot produce un progres real al societatii iar pentru asta, pe langa impozite scazute avem nevoie si de o mentalitate capitalista, care lipseste insa cu desavarsire tovarasilor de la putere asa cum le lipsesc gandirea democratica, recunoasterea valorilor sau principiile morale.

~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Liderii români din business se ridică împotriva impozitului pe gospodării: ”Impozitarea pe gospodărie face o trecere netransparentă la sistemul progresiv de impozitare” – ZF

 

1 2 3 154